Mt 27:39
Iar trecătorii Îl defăimau, clătinându-şi capetele
Plg 2
Plângerea a doua
1
Cum a'ntunecat-o'n mânia Sa Domnul
 pe fiica Sionului!
Din cer azvârlit-a jos pe pământ
 slava lui Israel,
fără să-Şi aducă aminte
 de aşternutul picioarelor Lui a.
2
Fără cruţare, în ziua urgiilor Sale,
 zdrobit-a Domnul tot ce era floare în Iacob;
surpat-a'n mânia Sa
 cetăţile'ntărite ale fiicei lui Iuda;
da, una cu pământul le-a făcut,
 blestem a pus pe regat şi pe principii lui.
3
Cu-aprinderea mâniei Sale
 puterea b lui Iacob întreagă-a zdrobit-o;
dreapta Şi-a tras-o'napoi
 din faţa vrăjmaşului;
în Iacob aprins-a văpaie de foc
 ce mistuie totul prin preajmă.
4
El arcul Şi l-a'ntins ca un duşman,
 ca un potrivnic dreapta Şi-a'ntărit-o
şi a ucis tot, totul
 ce'n ochii mei era mai desfătat;
în cortul fiicei Sionului
 mânia Şi-a vărsat-o ca un foc.
5
Ca un duşman făcutu-ni-S'a Domnul:
 l-a nimicit pe Israel,
i-a nimicit palatele,
 i-a prăpădit cetăţile'ntărite
şi fiicei lui Iuda i-a'nmulţit
 pe cei ce-s umiliţi şi obidiţi.
6
Şi-a'mprăştiat locaşul ca pe-o vie,
 serbarea Şi-a stricat-o de istov;
Domnu-a uitat ce-a pus El în Sion,
 serbările şi ziua de odihnă
şi'n flacăra mâniei Lui i-a'ntărâtat
 pe rege şi pe preot şi pe prinţ.
7
El, Domnu-acum Şi-a lepădat altarul,
 locaşul Său cel sfânt l-a scuturat;
cu mâinile duşmanului zdrobit-a
 înaltul zid al turnurilor lui;
glas de război au dat în casa Domnului
 ca'n zi de sărbătoare!
8
Gândit-a Domnul să dezghioace zidul
 de apărare al fiicei Sionului;
El sfoara de măsură Şi-a întins-o
 şi mâna cu necazuri nu Şi-a tras-o:
zidul-propte? s'a înecat în plâns
 şi zidu'ntreg deodată s'a slăbit.
9
I-s porţile'necate în pământ,
 zăvoarele-au sărit şi zac în cioburi.
Printre păgâni stă regele şi prinţul,
 nici vorbă de vreo lege!
Profeţii lui vedenii n'au avut
 venite de la Domnul.
10
Şed pe pământ, tăcuţi,
 bătrânii fiicei Sionului;
pe capete şi-au presărat ţărână
 şi mijlocul cu sac şi l-au încins;
fecioarele Sionului, fruntaşele,
 le-au îngropat în tină.
11
De-atâtea lacrimi, ochii mi s'au stins,
 iar inima mi-i tremur.
Mărirea mea se scurse în pământ,
 căci frântă-a fost a neamului meu fiică
atunci când tânăr şi sugar mureau
 pe străzile cetăţii.
12
Ziceau către maicile lor:
 „Unde se află pâine şi vin?“,
când leşinau ca nişte plini de răni
 prin pieţele cetăţii
şi sufletul şi-l revărsau
 în sânul celor ce-i născuseră.
13
Ce mărturie îţi voi da şi-asemănare,
 o, fiică a Ierusalimului?
Cin'te va mântui sau alina,
 fecioară, fiică a Sionului?
Căci cupa morţii tale s'a lărgit:
 cin'te va vindeca?
14
Profeţii tăi văzut-au pentru tine
 vedenii găunoase şi nebune.
Nu ţi-au făcut vădită nedreptatea,
 ca să-ţi întorci robimea'n biruinţă,
ci sarcini găunoase ţi-au văzut,
 netrebnice vedenii.
15
Plesnesc din palme din pricina ta
 toţi cei ce trec pe drum;
ei şuieră şi dau din cap
 la fiica Ierusalimului:
„Aceasta-i cetatea măririi – vor zice –,
 cunună-a ce-i vesel pe'ntregul pământ?“.
16
Ei gura-şi deschid împotrivă-ţi,
 duşmanii tăi toţi;
în şuier şi'n scrâşnet de dinţi
 îşi spun: „S'o'nghiţim!;
aceasta ni-i ziua'ndelung aşteptată:
 o ştim, o vedem!“
17
Făcut-a Domnul ce Şi-a pus în gând,
 El Şi-a plinit cuvântul
cel poruncit din vremea de demult:
 surpat-a fără milă.
Asupră-ţi pe duşmani i-a veselit,
 vigoarea a sporit-o'n cei potrivnici.
18
Inima lor strigat-a către Domnul:
 Voi, ziduri din Sion,
vărsaţi-vă pâraiele de lacrimi
 de-a lungul zilei şi al nopţii!;
să nu te dai odihnei, iar lumina
 din ochii tăi să nu-şi oprească vocea!
19
Ridică-te şi bucură-te noaptea,
 când i te'mbii vegherii;
fă-ţi inima o apă revărsată
 'naintea feţei Domnului;
spre El ridică-ţi mâinile
 de dragul vieţii celor mici ai tăi
(a pruncilor ce se sfârşesc de foame
 în pragul uliţelor toate). c
20
„Vezi, Doamne, şi priveşte:
 asupra cui Ţi-ai abătut prăpădul?
Femei mâncându-şi rodul dat de pântec?
 Un bucătar făcându-şi o strânsură
de prunci sugari pe care să-i ucidă?
 Profet şi preot duşi la'njunghiere
în chiar altarul Domnului?...
21
În uliţă-s de-a gata la pământ
 pruncuţul şi bătrânul.
Fecioarele şi fecioraşii mei
 robiţi au fost, departe;
cu sabie şi foame i-ai ucis
 şi fără milă'n ziua furiei Tale.
22
El i-a chemat ca pentru-o sărbătoare
 pe cei străini ai mei d de primprejur;
în ziua furiei Domnului, nici unul
 n'a fost să fugă ori să scape viu,
aşa că eu mai mulţi mi i-am făcut
 pe toţi duşmanii mei, şi mai puternici.