Cuvântul grecesc adelfoi (ca şi ebraicul achiym) înseamnă nu numai fraţi, în înţelesul propriu, ci şi rude apropiate, în special veri. Aşa trebuie înţeles în textul de faţă, ca şi în Mc 3, 32; 6, 3; Lc 8, 19-21; In 2, 12; 7, 3-5; FA 1, 14; 1 Co 9, 5; Ga 1, 19, unde se vorbeşte de „fraţii“ Domnului. Limbajul biblic se cere abordat nu numai filologic, ci şi în dimensiunea lui interioară. Iisus are doar 12 ani când mama Sa Îl află în templu (Lc 2, 41-49). Deşi ea ştie cel mai bine că nu Iosif este tatăl Lui, Îi spune: „Iată, tatăl Tău şi eu Te-am căutat“. Cuvântul, astfel rostit în planul social şi juridic, este „prins din zbor“ de Iisus, Care îl transferă imediat în planul duhovnicesc şi-l majusculează: „Întru cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu“. Văzut din două perspective diferite, acelaşi cuvânt are un conţinut diferit (tată-Tată). Acelaşi transfer se petrece în cuvântul fraţi din textul de faţă. Verii Îi sunt prezentaţi lui Iisus ca fraţi reali (deşi nu sunt, ca şi în cazul lui Iosif), dar El atestă imediat o altă realitate fraternă, în plan spiritual (versetele următoare). În nici un caz nu se poate presupune că Iisus Îşi reneagă familia. Cât despre mama Sa (a cărei realitate, desigur, nu poate fi negată), ea devine garanţie şi exemplu suprem al aceluiaşi transfer duhovnicesc, precum în împrejurarea relatată de Evanghelistul Luca (11, 27-28) când Iisus îi conferă maternităţii un sens spiritual generalizat. Aşadar, „fraţii“ Domnului nu sunt fraţi de sânge. Rigoarea filologică a unor exegeţi – atunci când sunt de bună credinţă – duce deseori la soluţii simpliste şi simplificatoare. (Vezi şi „Introducerea la epistolele soborniceşti“).