Mt 06:14
Că de veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc;
Sir 28
CAPITOLUL 28
Păcate şi pedepse (continuare). Certurile. Limba rea.
1
Cel ce se răzbună va cunoaşte răzbunarea Domnului,
 a Celui ce va ţine socoteala strânsă a tuturor păcatelor lui.
2
Iartă-i aproapelui tău nedreptăţile
 şi, atunci când te vei ruga, păcatele tale iertate vor fi.
3
Dacă un om ţine mânie pe un altul,
 cum poate să-I ceară Domnului vindecare?;
4
el n'are nici o milă pentru alt om, aproapele său,
 dar pentru păcatele lui se roagă cu lacrimi!
5
El, care nu-i decât carne, el zilnic poartă pică:
 cine-i va ierta păcatele?
6
Adu-ţi aminte de sfârşit, şi nu mai urî,
 dar şi de stricăciune şi de moarte, şi păzeşte poruncile.
7
Adu-ţi aminte de sfârşit, şi nu-i mai purta pică aproapelui,
 dar şi de legământul Celui-Preaînalt, şi iartă greşala cea din neştiinţă.
8
Fugi de ceartă şi vei păcătui mai puţin,
 căci omul mânios aţâţă sfada.
9
Omul păcătos seamănă tulburare între prieteni
 şi-i învrăjbeşte pe cei ce trăiesc în pace.
10
Ce pui pe foc, aceea face flacăra;
 pui îndârjire'n ceartă, aceea o sporeşte;
 prea multă vlagă'n om, aceea-i întărâtă furia,
 iar dacă-i şi bogat, mânia lui spumegă.
11
O vrajbă pripită aprinde un foc
 şi o ceartă ascuţită face să curgă sânge.
12
Dacă sufli într'o scânteie, se aprinde
 şi dacă scuipi în ea, se stinge:
 din gura ta au ieşit amândouă!
13
Pe clevetitor şi pe cel cu vorba'n doi peri a, blestemaţi-i,
 că pe atâţia i-au nimicit, care trăiau în pace!
14
Bârfa unui al treilea b pe mulţi i-a clătinat,
 i-a risipit de la un neam la altul,
cetăţi puternice a năruit
 şi a spart casele celor mari.
15
Bârfa unui al treilea a alungat femei vrednice,
 şi le-a lipsit de roada muncii lor.
16
Cel ce-o ascultă nu află odihnă
 şi nu poate locui în linişte.
17
Lovitura biciului lasă vânătaie,
 iar lovitura limbii rupe oasele.
18
Mulţi au căzut sub ascuţişul săbiei,
 dar mai mulţi au căzut prin limbă.
19
Fericit cel ce a scăpat de ea,
 cel ce n'a trecut prin mânia ei,
care nu i-a purtat jugul
 şi n'a fost legat cu lanţurile ei;
20
căci jugul ei e jug de fier
 şi lanţurile ei sunt lanţuri de aramă.
21
Moarte rea e moartea ei
 şi iadul ar fi mai bun decât ea.
22
Dar trecere nu va avea la cei evlavioşi,
 aceştia nu vor arde'n flacăra ei;
23
ci aceia care-L părăsesc pe Domnul, ei vor cădea în ea,
 ea va arde'n ei şi nu se va stinge;
asupra lor va fi asmuţită ca un leu,
 ca o panteră îi va sfâşia.
24
Vezi şi îngrădeşte-ţi moşia cu spini, c
 leagă-ţi bine argintul şi aurul;
25
vorbelor tale fă-le cântar şi greutăţi,
 iar gurii tale fă-i uşă şi zăvor.
26
Bagă de seamă, ca nu cumva să aluneci prin ea,
 ca nu cumva să cazi în faţa celui ce pândeşte.