Mc 14:64
Aţi auzit blasfemia! Ce părere aveţi?...“. Iar ei toţi au judecat că vrednic e de moarte.
Lv 24
Sfeşnicul şi pâinile punerii-înainte. A numi numele Domnului. Legea talionului.
1Şi a grăit Domnul către Moise, zicând:
2„Porunceşte-le fiilor lui Israel să-ţi aducă untdelemn de măsline, curat şi limpede, pentru candele, ca să ardă sfeşnicul necontenit.
3În faţa perdelei din cortul mărturiei, acolo îl vor aprinde Aaron şi fiii săi înaintea Domnului, ca să ardă'ncontinuu, de seara până dimineaţa. Aceasta-i lege veşnică'ntru neamurile voastre.
4În sfeşnicul cel curat, acolo veţi arde candele înaintea Domnului, până dimineaţa.
5Şi veţi lua făină curată şi veţi face din ea douăsprezece pâini; fiecare pâine va fi [făcută] din două zecimi [de efă].
6Şi le veţi pune pe două rânduri, câte şase pâini în rând, pe masa cea curată de dinaintea Domnului;
7pe fiecare rând veţi pune tămâie curată şi sare, pentru ca'mpreună cu pâinile să fie spre pomenire înaintea Domnului.
8În ziua odihnei le veţi pune de-a pururi înaintea Domnului din partea fiilor lui Israel; aceasta-i lege veşnică.
9Ele vor fi ale lui Aaron şi ale fiilor săi, iar ei le vor mânca la loc sfânt, că preasfinte le sunt ele din ceea ce I se jertfeşte Domnului prin veşnic legământ“.
10Iar fiul unei israelite, care însă'ntre Israeliţi era fiul unui egiptean, a ieşit în mijlocul fiilor lui Israel, şi fiul israelitei s'a luat la ceartă'n tabără cu un israelit.
11Fiul israelitei a numit Numele pe nume a şi L-a blestemat; şi a fost adus la Moise (iar numele mamei lui era Şelomit, fata lui Dibri, din neamul lui Dan).
12Şi l-au pus sub pază, ca să-l judece după cum va porunci Domnul.
13Atunci a grăit Domnul către Moise zicând:
14„Scoate-l afară din tabără pe cel ce a rostit blestemul. Toţi cei ce au auzit să-şi pună mâinile pe capul lui, şi obştea'ntreagă să-l ucidă cu pietre.
15Apoi grăieşte către fiii lui Israel şi spune-le: – Omul care-l va blestema pe Dumnezeu îşi va agonisi păcat.
16Cel ce pe nume va numi numele Domnului, acela cu moarte să moară: obştea'ntreagă să-l ucidă cu pietre. Fie că-i venetic, fie că-i băştinaş, dacă pe nume va numi numele Domnului, acela să fie ucis.
17De va lovi cineva un om şi acesta va muri, să fie omorât.
18De va lovi cineva de moarte un dobitoc, acela să plătească viaţă pentru viaţă.
19Dacă va vătăma cineva pe aproapele său: ce a făcut el, să i se facă şi lui,
20frântură pentru frântură, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte; aşa cum l-a vătămat el pe altul, întocmai să i se facă şi lui.
21Cel ce va lovi de moarte un om, cu moarte va fi ucis.
22O singură dreptate să aveţi, atât pentru cel străin cât şi pentru băştinaş; Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru!“
23Moise le-a grăit apoi fiilor lui Israel: iar ei l-au scos afară din tabără pe cel ce blestemase şi l-au ucis cu pietre. Aşadar, fiii lui Israel au făcut aşa cum Domnul îi poruncise lui Moise.