Mc 14:53
Şi L-au dus pe Iisus la arhiereu; şi s'au adunat toţi arhiereii şi bătrânii şi cărturarii.
Mc 8
Săturarea celor patru mii. Fariseii cer semn. Aluatul fariseilor şi al lui Irod. Vindecarea unui orb. Mărturisirea lui Petru. Întâia vestire a patimilor.
1În zilele acelea, fiind iarăşi mulţime multă şi neavând ce să mănânce, Iisus i-a chemat la Sine pe ucenici şi le-a zis:
2„Milă Îmi este de mulţime, că trei zile sunt de când aşteaptă lângă Mine şi n'au ce să mănânce;
3şi de le voi da drumul spre casa lor flămânzi, se vor istovi pe drum, că unii din ei au venit de departe“.
4Şi ucenicii Săi I-au răspuns: „De unde va putea cineva să-i sature pe aceştia cu pâine, aici, în pustiu?“
5Şi El i-a întrebat: „Câte pâini aveţi?“ Iar ei au răspuns: „Şapte“.
6Şi El a poruncit mulţimii să şadă jos pe pământ. Şi luând cele şapte pâini, a mulţumit a, a frânt şi le-a dat ucenicilor Săi ca să le pună înainte-le. Şi ei le-au pus înaintea mulţimii.
7Şi erau şi câţiva peştişori. Şi binecuvântându-i, le-a spus să-i pună şi pe aceştia înaintea lor.
8Şi au mâncat şi s'au săturat şi au luat fărâmiturile rămase, şapte coşuri.
9Iar cei ce au mâncat erau ca la patru mii. Şi le-a dat drumul.
10Şi îndată intrând în corabie cu ucenicii Săi, a venit în părţile Dalmanutei b.
11Şi au ieşit fariseii şi au început să se ia cu El la întrebări cerându-I semn din cer, ispitindu-L.
12Şi Iisus, suspinând în duhul Său, le-a zis: „Pentru ce neamul acesta cere semn? Adevăr vă grăiesc că acestui neam nu i se va da semn!“ c
13Şi lăsându-i, a intrat iarăşi în corabie şi a trecut de cealaltă parte.
14Dar ucenicii au uitat să ia pâine şi nu aveau cu ei în corabie decât o pâine.
15Şi El le-a poruncit, zicând: „Luaţi aminte, păziţi-vă de aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod!“
16Şi ei cugetau între ei, zicând: „Spune asta fiindcă n'avem pâine...“.
17Şi cunoscând Iisus, le-a zis: „Ce cugetaţi?: că n'aveţi pâine? Încă nu înţelegeţi, nici nu pricepeţi? Atât de împietrită vă este inima?
18Ochi aveţi şi nu vedeţi, urechi aveţi şi nu auziţi. Nu vă aduceţi aminte?:
19Când am frânt cele cinci pâini la cei cinci mii, câte coşuri pline cu fărâmituri aţi luat?“ Iar ei au zis: „Douăsprezece“.
20„Şi când cu cele şapte la cei patru mii, câte coşuri cu fărâmituri aţi luat?“ Iar ei au zis: „Şapte“.
21Şi le-a zis: „Încă nu pricepeţi?...“.
22Şi au venit la Betsaida. Şi au adus la dânsul un orb şi L-au rugat să Se atingă de el.
23Şi luându-l pe orb de mână, l-a scos afară din sat; şi scuipând pe ochii lui şi punându-Şi mâinile pe el, l-a întrebat dacă vede ceva.
24Şi el, ridicându-şi ochii, a zis: „Văd oamenii umblând, îi văd ca pe nişte copaci...“.
25După aceea a pus iarăşi mâinile pe ochii lui şi el a văzut bine şi şi-a revenit şi pe toate le vedea limpede.
26Şi l-a trimis la casa sa, zicându-i: „Să nu intri în sat, nici să spui la cineva din sat d“.
27Şi au ieşit Iisus şi ucenicii Săi prin satele din preajma Cezareii lui Filip. Şi pe drum i-a întrebat pe ucenicii Săi, zicând: „Cine zic oamenii că sunt Eu?“
28Ei i-au răspuns, zicând: „Unii spun că eşti Ioan Botezătorul, alţii că eşti Ilie, iar alţii că eşti unul dintre profeţi“.
29Şi El i-a întrebat: „Dar voi, voi cine ziceţi că sunt?“ Răspunzând Petru, I-a zis: „Tu eşti Hristosul!“
30Şi El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El.
31Şi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învie.
32Şi cuvântul acesta îl spunea pe faţă. Şi Petru, luându-L deoparte, a început să-L dojenească.
33Dar El, întorcându-se şi privind la ucenicii Săi, l-a certat pe Petru şi i-a zis: „Mergi înapoia Mea, Satano!, că tu nu le cugeţi pe cele ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilor“.
34Şi chemând la Sine mulţimea, laolaltă cu ucenicii Săi, le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.
35Că tot cel ce va voi să-şi scape viaţa, O va pierde; iar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui e.
36Că ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă şi să-şi păgubească sufletul?
37Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său?
38Că tot cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, de acela şi Fiul Omului Se va ruşina când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri“.