Mc 14:24
şi le-a zis: „Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, carele pentru mulţi se varsă.
Evr 9
Altarul pământesc şi altarul ceresc. Superioritatea jertfei lui Hristos faţă de acelea ale Vechiului Testament.
1E adevărat că şi cel dintâi avea rânduieli pentru sfintele slujbe, şi altarul pământesc;
2căci s'a pregătit un cort, primul, în care erau sfeşnicul şi masa şi pâinile punerii-înainte a; acesta se numeşte sfânta.
3Iar înapoia celei de a doua catapetesme b era un cort numit sfânta-sfintelor,
4având altarul de aur al tămâierii şi chivotul legământului c, peste tot ferecat cu aur. În chivot era urna de aur care avea mana, şi toiagul lui Aaron, cel ce odrăslise, şi tablele Legii.
5Deasupra chivotului erau Heruvimii slavei, care umbreau altarul împăcării d – dar despre acestea nu putem vorbi acum cu de-amănuntul.
6Astfel fiind întocmite lucrurile, preoţii intrau întotdeauna în primul cort, săvârşind sfintele slujbe;
7în cel de-al doilea însă numai arhiereul, o dată pe an, şi nu fără sânge, pe care-l aducea pentru sine însuşi şi pentru păcatele cele din neştiinţă ale poporului.
8Prin aceasta Duhul Sfânt ne deschide ochii că drumul către altar e nu era limpede arătat, atâta vreme cât primul cort încă mai stătea în picioare.
9Aceasta era o parabolă f pentru timpul de astăzi, cum că sunt daruri şi jertfe care nu au putere să ducă la desăvârşire conştiinţa celui ce slujeşte,
10ele fiind doar legiuiri despre mâncăruri, despre băuturi, despre felurite spălări, puse pentru trup până la vremea îndreptării.
11Dar Hristos, Arhiereu al bunătăţilor celor viitoare, venind prin cortul cel mai mare şi mai desăvârşit – nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta –,
12a intrat o dată pentru totdeauna în sfânta-sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, aflându-ne nouă răscumpărare veşnică.
13Fiindcă dacă sângele de ţapi şi de tauri şi cenuşa de junincă, stropindu-i pe cei întinaţi, îi sfinţeşte prin curăţirea trupului,
14atunci sângele lui Hristos, cel ce fără prihană prin veşnic Duh I s'a adus lui Dumnezeu, cu cât mai mult va curăţi conştiinţa voastră de faptele cele moarte, ca să-I slujiţi Dumnezeului-Celui-Viu!
15Şi iată pentru ce este El Mijlocitor al unui nou testament: ca prin moartea pe care El a suferit-o spre a răscumpăra greşalele de sub întâiul testament, să primească cei chemaţi făgăduinţa moştenirii veşnice.
16Căci acolo unde este testament trebuie neapărat să fie arătată moartea celui care l-a făcut.
17Un testament îşi capătă puterea de la morţi, dat fiind că el nu are nici o putere câtă vreme cel ce l-a făcut trăieşte.
18Ca urmare, nici cel dintâi n'a fost sfinţit fără sânge.
19Într'adevăr, după ce Moise i-a rostit întregului popor toate poruncile după lege, a luat sângele viţeilor şi ţapilor, cu apă şi cu lână roşie şi cu isop, a stropit şi cartea însăşi, şi pe tot poporul,
20şi a zis: Acesta este sângele legământului pe care Dumnezeu l-a poruncit pentru voi!
21Şi tot aşa a stropit cu sânge cortul şi toate vasele pentru slujbă.
22După lege, aproape toate se curăţesc cu sânge, şi fără vărsare de sânge nu există iertare.
23Trebuia deci ca, pe de-o parte, peceţile g celor cereşti să fie curăţite prin acestea şi, pe de alta, cele cereşti însele să fie, dar prin jertfe mai bune decât acestea h.
24Căci Hristos n'a intrat într'un altar făcut de mâini – închipuirea celui adevărat –, ci în cerul însuşi, pentru ca pentru noi să Se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu;
25dar nu ca să Se aducă pe Sine jertfă de mai multe ori, ca arhiereul care intră'n altar în fiecare an cu sânge străin;
26altfel, ar fi trebuit ca de la'ntemeierea lumii să pătimească de mai multe ori; dar El o singură dată S'a arătat, acum, la sfârşitul veacurilor, pentru ca prin jertfa Sa să desfiinţeze păcatul.
27Şi aşa cum oamenilor le este rânduit ca o singură dată să moară – după care e judecata –,
28tot astfel şi Hristos, după ce o singură dată a fost adus jertfă ca să ridice păcatele multora, a doua oară fără de păcat i Se va arăta celor ce-L aşteaptă spre mântuirea lor.