Lc 20:27
Şi apropiindu-se unii dintre saducheii care spun că nu este înviere, L-au întrebat,
FA 4
Biserica sporeşte cu încă două mii de bărbaţi. Petru şi Ioan în faţa sinedriului. Rugăciunea creştinilor în prigoană. Viaţa de obşte a primilor creştini.
1Pe când vorbea către popor, au venit asupra lor preoţii, căpetenia templului şi saducheii a,
2tulburaţi că ei învaţă poporul şi vestesc întru Iisus învierea din morţi.
3Şi punând mâna pe ei, i-au pus sub pază până a doua zi, căci acum era seară.
4Iar mulţi din cei ce auziseră cuvântul au crezut, şi numărul bărbaţilor a ajuns ca la cinci mii b.
5Şi a fost că a doua zi s'au adunat căpeteniile lor şi bătrânii şi cărturarii din Ierusalim,
6şi Anna arhiereul şi Caiafa şi Ioan şi Alexandru şi câţi erau din neamul arhieresc,
7şi punându-i la mijloc, i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui aţi făcut voi aceasta?“
8Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Căpetenii ale poporului şi bătrâni ai lui Israel,
9dacă noi suntem astăzi cercetaţi pentru facere de bine unui om bolnav, prin Cine a fost el vindecat,
10fie-vă cunoscut vouă tuturor şi întregului popor Israel că întru numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, pe Care voi L-aţi răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a înviat din morţi, întru El c stă acesta sănătos înaintea voastră!
11El este piatra cea neluată în seamă de către voi, ziditorii, care a ajuns în capul unghiului;
12şi întru nimeni altul nu este mântuirea, căci sub cer nu este dat între oameni nici un alt nume întru care noi trebuie să ne mântuim“.
13Şi văzând ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi ştiind că sunt oameni fără carte şi simpli, se mirau; şi îi cunoşteau că fuseseră împreună cu Iisus.
14Pe de altă parte, văzându-l pe omul cel tămăduit stând cu ei, nimic n'aveau de zis împotrivă.
15Dar poruncindu-le să iasă afară din sinedriu, vorbeau între ei,
16zicând: „Ce vom face noi cu oamenii aceştia? Cum că prin ei s'a făcut o minune învederată, vădit le este tuturor celor ce locuiesc în Ierusalim, şi noi nu putem tăgădui.
17Dar ca nu cumva să se răspândească mai mult în popor, să-i ameninţăm, pentru ca nici unui om să nu-i mai vorbească ei în numele acesta“.
18Şi chemându-i, le-au poruncit ca nicidecum să nu mai grăiască şi nici să mai înveţe în numele lui Iisus.
19Iar Petru şi Ioan, răspunzând, le-au zis: „Judecaţi dacă înaintea lui Dumnezeu este drept să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu;
20că noi nu putem să nu vorbim despre cele ce-am văzut şi-am auzit“.
21Iar ei, ameninţându-i din nou, le-au dat drumul, negăsind nici un chip să-i pedepsească, din pricina poporului; că toţi Îl slăveau pe Dumnezeu pentru ceea ce se făcuse.
22Căci omul cu care se făcuse această minune a vindecării avea mai mult de patruzeci de ani.
23Fiind eliberaţi, au venit la ai lor şi le-au spus câte le-au vorbit lor arhiereii şi bătrânii.
24Iar ei, auzind, într'un cuget au ridicat glasul către Dumnezeu şi au zis: „Stăpâne, Dumnezeule, Tu, Cel ce ai făcut cerul şi pământul şi marea şi toate cele ce sunt într'însele,
25Cel ce prin gura părintelui nostru David, slujitorul tău, ai zis prin Duhul Sfânt: De ce oare s'au întărâtat neamurile şi de ce'n deşert au cugetat popoarele?
26S'au strâns laolaltă regii pământului, mai marii între ei s'au sfătuit împotriva Domnului şi a Hristosului d Său.
27Că'ntr'adevăr asupra Sfântului Tău Fiu Iisus, pe Carele Tu L-ai uns, în cetatea aceasta s'au adunat laolaltă şi Irod, şi Pilat cu păgânii şi cu popoarele lui Israel,
28ca să le facă pe toate câte mâna Ta şi planul Tău mai dinainte le-au rânduit să fie.
29Şi acum, Doamne, caută spre ameninţările lor şi dă-le robilor Tăi ca'ntru toată'ndrăznirea cuvântul să Ţi-l grăiască;
30întinde-Ţi mâna spre vindecare, şi semne şi minuni săvârşeşte prin numele Sfântului Tău Fiu, Iisus!“
31Şi pe când se rugau astfel, s'a cutremurat locul în care erau adunaţi şi s'au umplut toţi de Duhul Sfânt şi cu'ndrăznire grăiau cuvântul lui Dumnezeu.
32Iar inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut erau una; şi nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obşte.
33Şi cu mare putere dădeau apostolii mărturie despre învierea Domnului Iisus Hristos şi mare har era peste ei toţi.
34Şi nimeni între ei nu era lipsit, pentru că toţi câţi aveau ţarini sau case le vindeau şi aduceau preţul celor vândute
35şi-l puneau la picioarele apostolilor. Şi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.
36Iar Iosif, cel numit de apostoli Barnaba – care se tâlcuieşte Fiul Mângâierii –, levit de neam cipriot,
37având ţarină şi vânzând-o, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor.