Lc 20:04
Botezul lui Ioan, din cer era, sau de la oameni?“
Lc 3
Predica lui Ioan Botezătorul; mărturia sa despre Hristos. Botezul Domnului. Genealogia lui Iisus.
1Iar în al cincisprezecelea an de domnie a cezarului Tiberiu, pe când Ponţiu Pilat era procurator al Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, şi Filip, fratele său, tetrarh al Itureii şi al ţinutului Trahonitidei, şi Lisanias, tetrarh al Abilenei,
2în vremea arhiereilor Anna şi Caiafa, fost-a cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie.
3Şi a venit el în tot ţinutul dimprejurul Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, spre iertarea păcatelor.
4Aşa cum s'a scris în cartea cuvintelor lui Isaia profetul:

Glasul celui ce strigă în pustie:
Gătiţi calea Domnului,
drepte faceţi-I cărările.
5
Orice vale se va umple
şi fiece munte şi deal se va micşora;
cele strâmbe se vor face drepte a
şi căile colţuroase vor fi netede.
6
Şi orice trup va vedea mântuirea lui Dumnezeu.
7Deci le spunea mulţimilor care veneau să se boteze de către el: „Pui de vipere, cine v'a învăţat să fugiţi de mânia ce va să fie?
8Aşadar, faceţi-i pocăinţei roade vrednice de ea şi nu începeţi a zice în sinea voastră: Părinte îl avem pe Avraam!, căci vă spun eu vouă că şi din pietrele acestea poate Dumnezeu să-i ridice fii lui Avraam.
9Iată că securea stă la rădăcina pomilor; deci, tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc“.
10Şi mulţimile îl întrebau, zicând: „Aşadar, ce să facem?“
11Iar el, răspunzând, le zicea: „Cel ce are două haine să dea celui ce nu are, şi cel ce are bucate să facă la fel“.
12Şi au venit şi vameşii să se boteze şi i-au zis: „Învăţătorule, noi ce să facem?“
13Iar el le-a spus: „Să nu faceţi nimic mai mult decât vă este rânduit“.
14Îl întrebau însă şi ostaşii, zicând: „Dar noi ce să facem?“ Şi le-a zis: „Să nu asupriţi pe nimeni, pe nimeni să nu-l învinuiţi pe nedrept şi să vă mulţumiţi cu lefurile voastre“.
15Iar cum tot poporul era în aşteptare şi toţi se întrebau în inimile lor despre Ioan: „Nu cumva el este Hristosul?“,
16Ioan le-a răspuns tuturor, zicând: „Eu unul vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor; Acela vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc;
17a Cărui lopată este în mâna Lui, ca să cureţe aria şi să adune grâul în hambarul Său, iar pleava o va arde în foc nestins“.
18Şi la multe altele îndemnând, îi binevestea poporului vestea cea bună.
19Iar Irod tetrarhul, mustrat fiind de el cu privire la Irodiada, femeia lui Filip, fratele său, şi pentru toate relele pe care le făcuse Irod,
20tuturor acestora le-a adăugat: l-a închis pe Ioan în temniţă.
21Şi a fost că după ce s'a botezat tot poporul, botezându-Se şi Iisus şi rugându-Se, s'a deschis cerul
22şi Duhul Sfânt S'a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel; şi glas din cer s'a făcut: „Tu eşti Fiul Meu Cel iubit, întru Tine am binevoit“.
23Şi Însuşi Iisus era ca de treizeci de ani când a început, El fiind, după cum se presupunea, fiu al lui Iosif, care era fiul lui Eli b,
24fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul lui Ianai, fiul lui Iosif,
25fiul lui Matatia, fiul lui Amos, fiul lui Naum, fiul lui Esli, fiul lui Nagai,
26fiul lui Maat, fiul lui Matatia, fiul lui Semei, fiul lui Iosif, fiul lui Iuda,
27fiul lui Ioanan, fiul lui Risa, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, fiul lui Neri,
28fiul lui Melhi, fiul lui Adi, fiul lui Cosam, fiul lui Elmodam, fiul lui Er,
29fiul lui Iosua, fiul lui Eliezer, fiul lui Iorim, fiul lui Matat, fiul lui Levi,
30fiul lui Simeon, fiul lui Iuda, fiul lui Iosif, fiul lui Ionan, fiul lui Eliachim,
31fiul lui Melea, fiul lui Menna, fiul lui Matata, fiul lui Natan, fiul lui David,
32fiul lui Iesei, fiul lui Iobed, fiul lui Booz, fiul lui Salmon, fiul lui Naason,
33fiul lui Aminadab, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda,
34fiul lui Iacob, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, fiul lui Tara, fiul lui Nahor,
35fiul lui Seruh, fiul lui Ragab, fiul lui Falec, fiul lui Ever, fiul lui Sala,
36fiul lui Cainam, fiul lui Arfaxad, fiul lui Sem, fiul lui Noe, fiul lui Lameh,
37fiul lui Matusala, fiul lui Enoh, fiul lui Iared, fiul lui Maleleil, fiul lui Cainam,
38fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu.