Lc 16:15
Şi el le-a zis: „Voi sunteţi cei ce vă faceţi pe voi înşivă drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu.
Mt 23
Iisus îi mustră pe cărturari şi pe farisei şi deplânge crimele Ierusalimului, prezicându-i dărâmarea.
1Atunci le-a vorbit Iisus mulţimilor şi ucenicilor Săi,
2zicând: „Pe scaunul lui Moise s'au aşezat cărturarii şi fariseii;
3deci, pe toate câte vă vor spune faceţi-le şi păziţi-le, dar după faptele lor să nu faceţi, că ei spun, dar nu fac.
4Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte.
5Şi toate faptele lor le fac ca să fie văzuţi de oameni; că-şi lăţesc filacteriile a şi-şi măresc ciucurii de la poale.
6Şi la ospeţe le place să stea în capul mesei, iar în sinagogi pe scaunele cele dintâi
7şi să fie salutaţi în pieţe şi numiţi de oameni "Rabbi" b.
8Voi însă să nu vă numiţi "rabbi", căci unul este Învăţătorul vostru, Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi.
9Şi tată al vostru să nu numiţi pe nimeni pe pământ, căci Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri.
10Nici învăţători să nu vă numiţi, căci Învăţătorul vostru unul este, Hristos.
11Şi cel ce este mai mare între voi să fie slujitorul vostru.
12Iar cel ce se va înălţa pe sine va fi smerit, şi cel ce se va smeri pe sine va fi înălţat.
13Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că închideţi împărăţia cerurilor de dinaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce intră nu-i lăsaţi să intre.
14Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că mâncaţi casele văduvelor, făcând îndelungi rugăciuni de ochii lumii; pentru aceasta mai mare osândă veţi lua. c
15Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un prozelit; şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei, de două ori mai mult decât voi.
16Vai vouă, călăuze oarbe, care spuneţi: De se va jura cineva pe templu, nu-i nimic; dar de se va jura pe aurul templului, se leagă pe sine.
17Nebuni şi orbi! Ce este mai mare: aurul, sau templul care sfinţeşte aurul?
18Şi mai spuneţi: De se va jura cineva pe altar, nu-i nimic; dar de se va jura pe darul de pe el, se leagă pe sine.
19Nebuni şi orbi! Ce este mai mare: darul, sau altarul care sfinţeşte darul?;
20deci, cel ce se jură pe altar, se jură pe el şi pe toate câte sunt pe el;
21iar cel ce se jură pe templu, se jură pe el şi pe Cel ce locuieşte în el;
22şi cel ce se jură pe cer, se jură pe tronul lui Dumnezeu şi pe Cel ce şade pe el.
23Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile cele mai grele ale legii: dreptatea, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi, fără ca pe acelea să le lăsaţi;
24călăuze oarbe, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!
25Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, dar înlăuntru ele sunt pline de răpire şi de ne'nfrânare d.
26Fariseu orb!, curăţă'ntâi partea dinlăuntru a paharului şi a blidului, pentru ca şi cea din afară să fie curată!
27Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că semănaţi cu mormintele văruite, care se arată frumoase pe dinafară, dar înlăuntru sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia.
28Aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi drepţi oamenilor, dar pe dinlăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi fărădelege.
29Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că voi clădiţi mormintele profeţilor şi le împodobiţi pe ale drepţilor
30şi ziceţi: Dac'am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n'am fi fost părtaşi cu ei la sângele profeţilor!;
31aşa încât voi înşivă mărturisiţi că sunteţi fii ai celor ce i-au ucis pe profeţi.
32Dar voi aţi umplut măsura părinţilor voştri!
33Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei?
34De aceea, iată că Eu trimit la voi profeţi şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni, dintre ei veţi biciui în sinagogile voastre şi-i veţi prigoni din cetate'n cetate;
35ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat ce s'a vărsat pe pământ, de la sângele dreptului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Berechia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar.
36Adevăr vă grăiesc, veni-vor acestea toate peste neamul acesta!
37Ierusalime, Ierusalime, care-i omori pe profeţi şi-i ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine, de câte ori am vrut să-i adun pe fiii tăi aşa cum îşi adună cloşca puii sub aripi, dar voi n'aţi vrut.
38Iată, vi se lasă casa pustie!
39Că vă spun Eu vouă: De acum nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!