FA 14:03
Aşadar, ei au stat acolo multă vreme, cu îndrăznire grăind întru Domnul, Cel ce pentru cuvântul harului Său dădea mărturie făcând semne şi minuni prin mâinile lor.
Mc 16
Învierea lui Iisus. Câteva din arătările Sale. Împuternicirea apostolilor. Înălţarea la cer.
1Şi de'ndată ce a trecut ziua sâmbetei a, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă.
2Şi foarte de dimineaţă, în prima zi a săptămânii b, au venit la mormânt în răsăritul soarelui
3şi-şi spuneau între ele: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?“
4Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată.
5Şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb; şi s'au înspăimântat.
6Dar el le-a zis: „Nu vă'nspăimântaţi! Pe Iisus Nazarineanul Îl căutaţi, pe Cel răstignit. A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus.
7Mergeţi însă şi spuneţi-le ucenicilor Săi şi lui Petru c că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea, aşa cum v'a spus“.
8Şi, ieşind, au fugit de la mormânt, că de tremur erau cuprinse şi de uimire; şi n'au spus nimănui nimic, fiindcă se temeau.
9Şi după ce a înviat dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii, El i S'a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni.
10Mergând aceea, le-a dat de veste celor ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau.
11Dar ei, auzind că El este viu şi că a fost văzut de ea, n'au crezut.
12După aceea S'a arătat, sub altă înfăţişare, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină;
13şi aceia, mergând, le-au dat de veste celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.
14În cele din urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, El li S'a arătat şi i-a dojenit pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, că nu i-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat.
15Şi le-a zis: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura.
16Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui; dar cel ce nu va crede, se va osândi.
17Iar celor ce vor crede, aceste semne le vor urma: în numele Meu demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi,
18şerpi vor lua în mână, şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea, nu-i va vătăma; pe bolnavi mâinile-şi vor pune, şi aceia se vor face bine“.
19Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S'a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu.
20Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni, Domnul lucrând împreună cu ei şi întărind cuvântul prin semnele ce urmau. Amin.