Col 02:16
Aşadar, nimeni să nu vă judece pentru mâncare sau băutură sau cu privire la vreo sărbătoare sau lună nouă sau sâmbete;
Sir 33
CAPITOLUL 33
Frica de Domnul (continuare). Dumnezeu, Stăpânul a toate. Gândul autorului. Nu-ţi înstrăina bunurile înainte de moarte. Cum să te porţi cu robii.
1
Celui ce se teme de Domnul nu i se va întâmpla nici un rău,
 şi chiar în încercări va fi izbăvit.
2
Omul înţelept nu urăşte legea,
 dar cel ce se joacă cu ea a e ca o corabie în furtună.
3
Omul cu minte are încredere în lege:
 pentru el, legea e vrednică de crezare ca o întrebare-răspuns b.
4
Pregăteşte-ţi cuvântul, şi astfel vei fi ascultat;
 adună-ţi gândurile înainte de a răspunde.
5
Inima prostului e ca o roată de car
 şi ca osia pe care ea se'nvârte, aşa îi e gândirea.
6
Armăsarul e ca un prieten zeflemist:
 sub oricine-l încalecă, nechează.
7
De ce o zi e mai lungă decât alta,
 de vreme ce, în toate zilele anului, toată lumina vine de la soare? c
8
Prin ştiinţa Domnului s'au deosebit,
 El a rânduit zile de lucru şi sărbători;
9
pe unele le-a înălţat şi le-a sfinţit,
 pe altele le-a pus în numărul zilelor obişnuite.
10
Toţi oamenii vin din ţărână,
 din pământ a fost zidit Adam.
11
În nemărginita Sa ştiinţă, Domnul i-a deosebit
 şi fiecăruia i-a dat o altă cale;
12
din ei, pe unii i-a binecuvântat şi înălţat,
 din ei, pe unii i-a sfinţit şi i-a apropiat,
pe alţii i-a blestemat şi i-a umilit
 şi i-a răsturnat de unde erau.
13
Ca lutul în mâna olarului
 care face din el ce vrea,
aşa sunt oamenii în mâna Celui ce i-a făcut
 şi care le plăteşte după judecata Lui.
14
Faţă'n faţă cu răul e binele,
 faţă'n faţă cu moartea e viaţa;
tot astfel, faţă'n faţă cu evlaviosul e păcătosul.
15
Ia seama la toate lucrurile Domnului:
 toate sunt perechi şi stau faţă'n faţă.
16
Iar eu, deşi venit la urmă, am stat de veghe
 ca un culegător de struguri după culesul viei.
17
Cu binecuvântarea Domnului, am sosit cel dintâi
 şi ca orice culegător de struguri am umplut teascul.
18
Vedeţi că eu nu m'am ostenit doar pentru mine,
 ci pentru toţi cei ce caută învăţătura.
19
Ascultaţi-mă, fruntaşi ai poporului,
 şi voi, cârmaci ai obştii, luaţi aminte!
20
Fiului tău, femeii tale, fratelui tău, prietenului tău,
 nu le da putere asupră-ţi în timpul vieţii tale. d
Bunurile tale nu i le da altuia:
 s'ar putea să-ţi pară rău şi să le ceri înapoi cu roaga.
21
Atât cât trăieşti şi ai în tine suflare,
 nu te da în puterea nimănui;
22
că e mai bine să se roage de tine copiii tăi
 decât să caţi tu la mâna lor.
23
În tot ce faci, poartă-te ca un stăpân,
 pe faima cinstei tale să nu îngădui pată.
24
Doar când zilele vieţii tale s'au mistuit,
 atunci, la vremea morţii, atunci să-ţi împarţi moştenirea.
25
Nutreţ, ciomag şi povară măgarului,
 pâine, certare şi muncă servitorului.
26
Fă-l pe sclav să muncească, iar tu vei afla odihnă;
 lasă-i mâinile libere, şi va căuta libertatea.
27
Jugul şi hamul încovoaie grumazul,
 iar pe sluga vicleană, cazna şi schingiuirea.
28
Pune-l la treabă, să nu se'nveţe trândav,
 că trândăvia îl învaţă multe rele;
29
dă-i de lucru, aşa cum i se cuvine,
 iar dacă nu ascultă, pune-i picioarele'n butuci.
30
Dar faţă de nimeni să nu întreci măsura
 şi nimic să nu faci fără dreptate.
31
Ai un servitor?: să-ţi fie cum îţi eşti,
 căci în sânge ţi l-ai dobândit. e
32
Ai un servitor?: poartă-te cu el ca şi cu un frate,
 că ai nevoie de el aşa cum ai de tine.
33
Dacă tu te porţi rău cu el, iar el o ia la fugă,
 pe care drum vei apuca să-l cauţi?