Cine nu se va teme de Tine, Doamne, şi nu va slăvi numele Tău? Că Tu singur eşti sfânt, şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate. |
1 | Auziţi cuvântul Domnului, pe care El l-a grăit vouă, casa lui Israel! |
2 | Acestea zice Domnul: Nu învăţaţi după căile neamurilor şi nu vă temeţi de semnele cerului; că ei se tem de ele, căzând cu feţele la pământ. |
3 | Că zadarnice sunt deprinderile neamurilor: a lemn tăiat din pădure, lucru de dulgher, sau chip turnat, |
4 | înfrumuseţat cu argint şi aur; le întăresc din ciocane şi cuie şi le aşază bine, ca să nu mişte. |
5 | Argint bătut, ele nu-s în stare să umble; de vor fi ridicate, se vor ridica, dar nu vor păşi. Nu vă temeţi de ele: nu fac rău, dar nici bine nu este 'ntru ele. |
6 | Nimic nu este asemenea Ţie, Dumnezeule: mare eşti Tu şi mare este numele Tău întru putere. |
7 | Cine nu se va teme de Tine, Împărate al neamurilor?: că Ţie Ţi se cuvine aceasta. Că nimeni nu-i asemenea Ţie între toţi înţelepţii neamurilor şi'n toate regatele lor! |
8 | Ei laolaltă sunt descreieraţi şi animalici; un simplu lemn e'nvăţătura lor ce dă Deşertăciuni; |
9 | foiţe de argint aduse de la Tarsis, aur venit din Ofir, mână de argintar, lucru de meşter, pe toate le'mbracă'n purpură stacojie. |
10 | Domnul însă e Dumnezeu adevărat, Dumnezeul cel viu şi Împăratul cel veşnic; când El Se mânie, pământul se clatină, neamurile nu-I pot suferi urgia. |
11 | Aşa să le spuneţi: «Dumnezeii care n'au făcut cerul şi pământul să piară de pe pământ şi de sub cerul acesta!». |
12 | Dumnezeu este Cel ce cu puterea Sa a făcut pământul Cel ce cu înţelepciunea Sa a întemeiat lumea şi cu lucrarea minţii Sale a întins cerul, |
13 | şi'n cer noianuri de ape; Cel ce ridică nori de la marginea pământului Cel ce-a făcut fulgere aducătoare de ploaie şi vânturile le-a scos din tainiţele lor. |
14 | Atunci tot omul îşi iese din fire; argintarului îi e ruşine de idolii săi, că tot ce-a topit el nu-i decât minciună, că'n toate celea nu-i nici o suflare; |
15 | deşertăciune sunt, lucruri de luat în râs; la vremea cercetării lor, ele vor pieri. |
16 | Partea lui Iacob nu e ca acestea; fiindcă Cel ce pe toate le-a plăsmuit, El îi este moştenire: Domnul este numele Lui. |
17 | De pe-afară ţi-a adunat fiinţa b, El, Cel ce locuieşte întru cei aleşi. |
18 | Căci aşa zice Domnul: Iată, cu necaz îi voi doborî pe locuitorii acestei ţări, aşa ca rana lor să fie vădită. |
19 | Vai de prăbuşirea ta! dureroasă-ţi este rana. Iar eu am zis: Adevărat, aceasta-ţi este rana, şi ea te ţine. |
20 | Locul tău de'nchinare e o dărâmătură: a pierit; învelitorile tale c sunt, toate, spintecate; copiii mei şi turmele mele nu mai sunt; nu mai e loc pentru locaşul meu de'nchinare, şi nici loc pentru învelitorile mele. |
21 | Pentru că păstorii şi-au ieşit din minţi şi pe Domnul nu L-au căutat, de aceea păşunea'ntreagă n'o mai au în seamă şi [oile] s'au risipit. |
22 | Zgomot se aude: Iată, cutremur mare vine din ţara de miazănoapte să prefacă'n pustiu cetăţile lui Iuda şi'n adăposturi de vrăbii. |
23 | Ştiu, Doamne: calea omului nu e a lui, şi dacă omul merge, nu el şi'ndreaptă paşii d. |
24 | Ceartă-ne, Doamne, dar cu dreaptă măsură, şi nu cu mânie, ca să nu ne'mpuţinezi! |
25 |