1Tim 06:15
pe care la vremea ei o va arăta fericitul şi unicul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor,
2Mac 5
CAPITOLUL 5
Răzvrătirea şi moartea lui Iason. Antioh Epifan jefuieşte templul. Relele guvernatorilor. Iuda Macabeul fuge în pustiu.
1În vremea aceea a, Antioh îşi pregătea a doua sa înaintare asupra Egiptului. b
2Şi s'a făcut că în toată cetatea, timp de aproape patruzeci de zile, s'au ivit, alergând prin văzduh, călăreţi îmbrăcaţi în straie aurite şi rânduiţi în cete, cu săbiile scoase,
3călărime rânduită în linii de bătaie, atacuri şi lovituri pornite dintr'o parte şi din alta, scuturi avântate, păduri de suliţe, zboruri de săgeţi, armuri de aur strălucitoare şi platoşe de tot felul.
4Şi toţi se rugau ca această vedenie să fie spre bine.
5Atunci însă s'a împrăştiat vestea mincinoasă cum că Antioh nu mai era în viaţă şi că Iason, luând cu el cel puţin o mie de oameni, s'a năpustit năprasnic asupra cetăţii; că [luptătorii] de pe ziduri fuseseră daţi peste cap, că, în cele din urmă, cetatea a fost cucerită, iar Menelau a fugit în acropole.
6Iason i-a măcelărit fără milă pe propriii săi concetăţeni, fără a se gândi că izbânda dobândită împotriva fraţilor săi de neam este cea mai mare înfrângere, ci gândindu-se că cei pe care i-a cucerit îi erau duşmani, iar nu consângeni.
7Cu toate acestea, el n'a dobândit stăpânirea şi, în cele din urmă, neagonisind decât ruşinea loviturii sale, s'a dus din nou, ca fugar, în ţara Amoniţilor.
8Aşadar, purtarea sa ucigaşă şi-a aflat un capăt: învinuit de către Areta, tiranul Arabilor, fugar din cetate'n cetate, urmărit de toţi, dispreţuit ca unul ce părăsise legile, ocărât ca un călău al patriei sale şi al concetăţenilor săi, a scăpat în Egipt.
9Aşa că el, care-i izgonise pe atâţia din patria lor, a pierit pe pământ străin, după ce trecuse pe la Spartani, cu nădejdea că va găsi acolo un adăpost, la adăpostul faptului că ei şi noi ne tragem din aceeaşi obârşie.
10Şi el, care aruncase o mulţime de oameni neîngropaţi, de nimeni n'a fost plâns; n'a avut parte de nici un fel de înmormântare, şi nici de mormânt părintesc.
11Când regelui i-au venit ştirile asupra a ceea ce se petrecuse, a crezut că Iudeea nu mai ascultă de el. Drept urmare, a plecat din Egipt cu inima clocotind de furie şi a cucerit cetatea prin puterea armelor.
12Şi le-a poruncit ostaşilor să-i lovească fără milă pe cei ce le cădeau în mână şi să-i înjunghie pe cei ce se urcau în case.
13Ucişi au fost tineri şi bătrâni, nimiciţi au fost bărbaţi, femei şi copii, în măcel au căzut fecioare şi sugari.
14În acele trei zile au pierit optzeci de mii de inşi, din care patruzeci de mii au căzut în luptă, şi tot pe atâţia au fost vânduţi ca sclavi.
15Nemulţumit cu atât, a avut îndrăzneala de a pătrunde în cel mai sfânt templu de pe pământul întreg, avându-l drept călăuză pe acest Menelau, care venise să-şi trădeze şi legile, şi patria;
16cu mâinile lui nelegiuite a luat sfintele obiecte şi cu mâinile lui spurcate a ridicat darurile lăsate acolo de către alţi regi ca să reînsufleţească slava şi vrednicia locaşului.
17Şi într'atât se umflase Antioh în sinea lui, încât nici prin minte nu-i trecea că Domnul era vremelnic supărat din pricina păcatelor celor ce locuiau cetatea şi că de acolo venea această nepăsare faţă de sfântul locaş.
18Că dacă ei nu s'ar fi dedat mai dinainte la atâtea păcate, atunci şi acesta – ca atunci când Eliodor, trimis de către regele Seleuc să cerceteze vistieria, de abia intrat fusese biciuit c – şi-ar fi revenit din îndrăzneală.
19Dar nu de dragul locului a ales Domnul poporul, ci de dragul poporului a ales locul.
20Iată dar de ce locul însuşi, după ce a fost părtaş la nenorocirile venite asupra poporului, după aceea şi-a avut partea lui de binefaceri; şi el, care fusese părăsit întru mânia Atotţiitorului, a fost din nou aşezat în slava lui întreagă, atunci când Stăpânul-Cel-Mare a fost împăcat.
21Antioh, aşadar, ducând din templu o mie opt sute de talanţi, a plecat în grabă spre Antiohia, socotind, în trufia lui, să facă uscatul drum de corăbii şi marea drum de picior, într'atât i se semeţise inima.
22Dar a lăsat dregători care să-i facă poporului necazuri: la Ierusalim, pe Filip, de neam frigian, cu apucături încă şi mai barbare decât ale celui ce-l numise,
23la Garizim, pe Andronic, şi, pe lângă aceştia, pe Menelau, care-i întrecea pe toţi în răutate faţă de concetăţenii săi, neavând faţă de Iudeii concetăţeni ai săi decât porniri potrivnice.
24[Regele] l-a trimis pe misarhul d Apoloniu în fruntea unei oştiri de douăzeci şi două de mii de oameni, poruncindu-i să-i înjunghie pe toţi cei ce se aflau în puterea vârstei, iar pe femei şi pe cei mai tineri să-i vândă.
25Şi dacă a sosit la Ierusalim, acesta s'a prefăcut a fi paşnic, aşteptând până în ziua cea sfântă a odihnei; aflându-i atunci pe Iudei în plină odihnă, le-a poruncit oamenilor lui să-şi pună armele.
26Pe toţi cei ce veniseră să privească i-a spintecat; apoi, aruncându-se cu armele asupra oraşului, pe foarte mulţi i-a doborât.
27În acest timp, Iuda, zis Macabeul, s'a retras în pustiu, împreună cu alţi nouă, unde trăiau ca fiarele în munţi, el şi fârtaţii săi, niciodată mâncând altceva decât buruieni, ca să nu se spurce.