Text care fundamentează teologia „pogorârii în iad“ a lui Hristos, eveniment cu care, de fapt, „a început învierea“ (cf. Stăniloae). Iconografia ortodoxă a promovat această teologie – în paralel cu imnografia – prin cea mai autentică icoană a Învierii Domnului, aceea care-L înfăţişează „sfărâmând porţile iadului“ şi „dezlegându-i pe cei legaţi din veac“.