O nouă arătare a Domnului. Cetăţi date lui Hiram. Cetăţi şi ascultări. Fiica lui Faraon se mută în casa ei. Corăbiile lui Solomon. | |
1 | Şi a fost că după ce Solomon a terminat de zidit casa Domnului şi casa domnească şi toate lucrările, câte i-a plăcut lui să-şi facă, |
2 | Domnul i S'a arătat lui Solomon a doua oară, aşa cum i Se arătase în Gabaon. |
3 | Şi a zis Domnul către el: Am auzit glasul rugăciunii tale şi pe al cererii tale cu care te-ai rugat în faţa Mea şi ţi-am plinit după cum în întregime M'ai rugat: am sfinţit această casă pe care tu ai zidit-o spre a-Mi aşeza într'însa numele în veac; acolo vor fi ochii Mei şi acolo va fi inima Mea pe'ntotdeauna. |
4 | Şi dacă tu vei umbla înaintea Mea aşa cum a umblat David, părintele tău, cu inimă curată şi cu dreptate, în aşa fel încât tu să faci tot ceea ce Eu i-am poruncit lui, şi dacă-Mi vei păzi rânduielile şi poruncile, |
5 | atunci tronul domniei tale peste Israel îl voi ridica pentru vecie, aşa cum i-am grăit lui David, părintele tău, zicând: «Nu-ţi va lipsi bărbat cârmuitor în Israel». |
6 | Dar dacă voi sau copiii voştri vă veţi întoarce dinspre Mine şi nu-Mi veţi păzi poruncile şi rânduielile pe care Moise le-a dat înaintea voastră, şi dacă veţi merge şi veţi sluji unor dumnezei străini şi vă veţi închina lor, |
7 | atunci pe fiii lui Israel îi voi stârpi din ţara pe care le-am dat-o, iar casa aceasta, pe care Eu i-am sfinţit-o numelui Meu, o voi lepăda de la faţa Mea, iar Israel va fi de arătat cu degetul şi de poveste la toate neamurile. |
8 | Şi casa aceasta, pe cât e ea de înaltă, pe atât va fi că tot cel ce va trece pe lângă ea va da din cap şi va fluiera şi va zice: De ce a făcut Domnul astfel cu ţara aceasta şi cu această casă?... |
9 | Şi vor răspunde: Pentru că ei L-au părăsit pe Domnul, Dumnezeul lor, Cel ce i-a scos pe părinţii lor din ţara Egiptului, din casa robiei, şi s'au lipit de dumnezei străini şi lor li s'au închinat şi le-au slujit; de aceea a adus Domnul peste ei tot răul acesta. După aceea a adus-o Solomon pe fiica Faraonului din cetatea lui David în casa pe care el o zidise în zilele acelea. |
10 | Şi a fost că după cei douăzeci de ani în care Solomon a zidit cele două case (casa Domnului şi casa domnească), |
11 | timp în care Hiram, regele Tirului, l-a ajutat a pe Solomon cu lemn de cedru şi cu lemn de pin şi cu aur şi cu tot ceea ce a mai vrut regele Solomon i-a dat regelui Hiram douăzeci de cetăţi în ţinutul Galileii. |
12 | Aşa că Hiram a plecat din Tir şi s'a dus în Galileea să vadă cetăţile pe care i le dăduse Solomon, dar nu i-au plăcut. |
13 | Şi a zis: Ce sunt aceste cetăţi pe care mi le-ai dat mie, frate? Şi le-a numit Hotar b, până'n ziua de azi. |
14 | Hiram i-a trimis lui Solomon o sută douăzeci de talanţi de aur c. |
15 | Aceasta a fost îndreptăţirea birului pe care regele Solomon l-a rânduit spre a zidi casa Domnului şi casa domnească şi îngrădirea cetăţii lui David şi zidul Ierusalimului şi Haţorul şi Meghiddo şi Ghezerul. |
16 | Faraon, regele Egiptului, s'a ridicat şi a luat Ghezerul şi l-a ars cu foc, iar pe Canaaneenii care locuiau în cetate i-a omorât; şi l-a dat de zestre fiicei sale, soţia lui Solomon. |
17 | Iar Solomon a rezidit Ghezerul şi Bet-Horonul de Jos |
18 | şi Balaatul şi Tadmorul din pustiu |
19 | şi toate cetăţile-tabără, care erau ale lui Solomon, şi toate cetăţile carelor de luptă şi toate cetăţile călăreţilor şi tot ceea ce i-a plăcut lui Solomon să zidească în Ierusalim şi în Liban şi'n toată ţara pe care el o stăpânea. |
20 | Pe tot poporul care rămăsese din Amorei, din Hetei, din Ferezei, din Canaaneeni, din Hevei, din Iebusei şi din Ghergheseni, care nu erau dintre fiii lui Israel, |
21 | precum şi pe fiii acestora, rămaşi în ţară după ei şi pe care fiii lui Israel n'au putut să-i doboare, Solomon i-a făcut birnici d până'n ziua de azi. |
22 | Solomon însă nu a pus la lucru pe nimeni dintre fiii lui Israel, de vreme ce aceştia erau războinicii şi slujitorii şi căpitanii şi dregătorii lui şi mai-mari peste carele de luptă şi peste călăreţii lui. |
23 | Iar ispravnicii rânduiţi peste lucrările lui Solomon erau în număr de cinci sute cincizeci, cei ce vegheau asupra poporului pus la lucru. |
24 | Iar fiica lui Faraon s'a mutat din cetatea lui David în casa ei care-i fusese ridicată la vremea când se zidea Milo. |
25 | De trei ori pe an aducea Solomon arderi-de-tot şi jertfe de pace pe jertfelnicul pe care i-L zidise Domnului, făcând deasupră-i tămâieri în faţa Domnului. Casa o isprăvise. |
26 | Regele Solomon a făcut o flotă e la Eţion-Gheber, care se află lângă Elat, pe ţărmul de la Coada-Mării f, în ţara Edom. |
27 | Iar Hiram a trimis în flotă, pe lângă oamenii lui Solomon, o seamă de corăbieri dintre supuşii săi, care ştiau să umble pe mare. |
28 | Şi s'au dus la Ofir g şi au luat de acolo patru sute douăzeci de talanţi de aur şi i-au dus regelui Solomon. |