[ VTVechiul Testament
[ PsPsalmii
[ Cap. 151 ]PSALM
Psalmul acesta a fost scris de David cu propria sa mână, deşi nu se numără printre cei o sută cincizeci. Alcătuit la vremea când el se afla în luptă cu Goliat  
a.
1Cel mai mic eram între fraţii mei
şi cel mai tânăr în casa tatălui meu;
eu păstoream oile tatălui meu
 b.
2Mâinile mele au făcut o harpă
şi degetele mele au alcătuit o psaltire.
3Şi cine-I va vesti Domnului meu?

Însuşi Domnul, El Însuşi va auzi.

4El l-a trimis pe îngerul Său
şi de la oile tatălui meu m'a luat
şi cu untdelemnul ungerii Sale m'a uns.
5Fraţii mei erau buni şi mari,
dar nu întru ei a binevoit Domnul
 c.

6Ieşit-am să stau faţă'n faţă cu străinul,
şi el m'a blestemat cu idolii lui.
Dar eu, smulgându-i sabia, i-am tăiat capul
7şi am îndepărtat ocara de la fiii lui Israel.