[ VTVechiul Testament
[ 3MacCartea a Treia a Macabeilor
[ Cap. 4 ]CAPITOLUL 4
Plângere prin cetăţi. Scribii regelui nu pot termina recensământul, aceasta fiind de la Dumnezeu.
1Oriunde era primită această poruncă, poporul o ţinea tot într'o petrecere cu strigăte de veselie; căci ura, care de multă vreme le mocnea în inimă, acum puteau să şi-o arate deschis. a
2Iudeii îndurau mare mâhnire şi durere şi plâns, cu inima arsă de suspine, tânguindu-se în faţa neaşteptatului prăpăd care fusese poruncit asupră-le.
3Care casă, care cetate, care aşezare cât de cât locuită, care uliţe, de oriunde, nu s'au umplut de vaier şi de plâns?
4Cu atâta asprime şi nemilă erau scoşi afară, cu grămada, de către comandanţii multor cetăţi, încât nemaipomenitele chinuri îi mişcau chiar şi pe unii din vrăjmaşii lor, care, prin simţăminte de omenie obştească şi gândindu-se cât de neaşteptat poate fi sfârşitul unei vieţi, lăcrimau văzând cu ochii lor această jalnică izgonire.
5Erau duşi şi o mulţime de bătrâni, cu părul alb, cu picioarele şovăielnice în mersul greoi, împinşi înainte şi, cu porniri sălbatice şi neruşinate, erau siliţi să meargă repede.
6Fete care de abia intraseră în cămara de nuntă ca să se bucure de părtăşia căsătoriei, îşi schimbau bucuria în vaiet; cu ţărână presărată pe capetele unse pentru veselie, erau mânate din urmă, aşa cum se găseau, fără văl, şi'n mijlocul unor nemaiauzite batjocuri ridicau laolaltă strigăte de vaier în locul cântecului de nuntă;
7cu mâinile legate şi sub privirile flămânde ale gloatelor, aşa erau împinse'n mare grabă pe puntea corăbiei.
8Iar bărbaţii lor, în plină putere a tinereţii, în loc de cununi pe frunte purtau ştreanguri în jurul gâtului; în loc de sărbătoare şi tinerească veselie, îşi petreceau restul zilelor de nuntă în gemete scrâşnite, sub tălpile lor desculţe văzând un iad deschis.
9Duşi erau ca nişte fiare, legaţi în lanţuri grunţuroase; dintre ei, unora le era grumazul legat de scaunul vâslaşilor b, în timp ce picioarele altora erau strânse în cătuşe grele.
10Podina de scânduri de deasupra oprea lumina să vină la ei; albul zilei li se astupa din toate părţile, în aşa fel încât, pe toată durata călătoriei, ostaşii să se poarte cu ei cum s'ar fi purtat cu nişte trădători.
11Aşa au fost duşi pe această corabie, iar la capătul călătoriei au sosit la Şedia. Regele poruncise ca ei să fie duşi în marele hipodrom din faţa cetăţii; acesta, prin aşezarea lui, era cât se poate de potrivit ca să poată fi văzuţi atât de cei ce veneau în cetate, cât şi de cei care plecau în ţară. În acest fel, ei nu puteau fi în legătură cu oştile regelui şi, totodată, erau ţinuţi acolo ca unii care nu erau vrednici de un trai ca lumea.
12Şi dacă totul a fost gata, regele, auzind că fraţii lor din cetate veneau pe ascuns la ei şi deplângeau necăjita tristeţe a acestor nefericiţi,
13s'a umplut de mânie şi a poruncit ca şi aceştia să fie cu străşnicie supuşi aceluiaşi fel de viaţă (şi, sub nici un cuvânt, unuia mai blând).
14Pe de altă parte, întregul neam [al lor] trebuia înscris. Fiecare ins trebuia înscris pe nume; dar nu pentru acea muncă silnică pe care am pomenit-o ceva mai sus, ci pentru ca [regele] să-i poată supune la chinurile sus-amintite şi, până la urmă, cruzimea lui să le curme viaţa. c
15Cu cruzime s'a făcut înscrierea acestor oameni, cu înverşunare, cu stăruinţă, de la răsăritul pân'la apusul soarelui, dar, cu toate acestea, ea nu a putut fi isprăvită în patruzeci de zile.
16În acest timp, regele nu mai putea de bucurie şi petrecea la ospeţe în faţa capiştilor idoleşti. Inima lui cea rătăcită, îndepărtată de adevăr, şi gura lui păgână îi slăveau pe idolii cei surzi, neînstare să vorbească ori să ajute, şi rosteau vorbe necuviincioase împotriva Întrutotmarelui Dumnezeu.
17La sfârşitul răstimpului pomenit mai sus, scribii l-au înştiinţat pe rege că nu pot merge mai departe cu înscrierea Iudeilor, numărul acestora fiind foarte mare;
18se avea în vedere faptul că foarte mulţi se aflau în ţară, unii în locuinţe, alţii împrăştiaţi prin felurite locuri, în aşa fel încât toţi comandanţii Egiptului nu erau destui pentru o astfel de treabă.
19Atunci regele i-a ameninţat şi i-a învinuit că iau mită spre a-i înlesni pe Iudei să scape; cu toate acestea, avea limpede încredinţare că ceea ce i se spusese era adevărat,
20după ce i-au arătat şi i-au dovedit că nici hârtia şi nici condeiele nu le fuseseră de-ajuns ca să-şi termine treaba.
21Aceasta însă a fost o lucrare de nebiruit a Proniei dumnezeieşti d, care din cer le venea într'ajutor Iudeilor.