[ VTVechiul Testament
[ 2Par2 Paralipomena
[ Cap. 23 ]CAPITOLUL 23
Uneltirea împotriva Ataliei; moartea acesteia şi începutul domniei lui Ioaş.
1Iar în anul al şaptelea s'a îmbărbătat Iehoiada şi i-a luat alături de sine în templul Domnului pe sutaşi, adică pe Azaria, fiul lui Ieroham, pe Ismael, fiul lui Iohanan, pe Azaria, fiul lui Obed, pe Maaseia, fiul lui Adaia, şi pe Elişafat, fiul lui Zicri.
2Şi a cutreierat [regatul] Iuda în lung şi'n lat şi i-a adunat pe leviţii din toate cetăţile lui Iuda şi pe capii de familie din Israel şi a venit în Ierusalim.
3Aici, în templul lui Dumnezeu, întreaga adunare a lui Iuda a făcut legământ cu regele. El le-a arătat pe fiul regelui şi a zis: „Iată, el este fiul regelui; el să domnească, aşa cum a grăit Domnul despre casa lui David.
4Şi acum, iată ce aveţi de făcut: O treime din voi, şi anume dintre preoţi şi leviţi, veţi intra sâmbăta [de strajă] la porţile intrărilor;
5o treime, în casa regelui; iar o treime, la poarta din mijloc; iar întregul popor, în curţile templului Domnului.
6În templul Domnului nu va intra nimeni, în afară de preoţi şi leviţi şi de slujitorii leviţilor; doar ei să intre, fiindcă ei sunt sfinţi; şi tot poporul să păzească rânduielile Domnului.
7Leviţii vor face roată în jurul regelui, fiecare cu arma în mână, şi vor ucide pe oricine va intra în templu. Şi vor fi cu regele când iese şi când intră“.
8Leviţii şi întregul Iuda au făcut aşa cum le poruncise preotul Iehoiada; şi fiecare [sutaş] şi-a luat oamenii săi – atât pe cei ce intrau, cât şi pe cei ce ieşeau din slujba săptămânală –, căci Iehoiada nu-i lăsase liberi pe cei ce ieşeau din schimb.
9Iehoiada i-a înarmat pe sutaşi cu săbiile şi cu scuturile şi cu armurile care fuseseră ale lui David în templul Domnului.
10Şi a aşezat poporul întreg, fiecare cu armele lui, de la colţul din dreapta până la colţul din stânga al templului, în faţa jertfelnicului şi în faţa templului, de jur-împrejurul regelui.
11Şi l-a adus în faţă pe fiul regelui şi i-a pus coroana regală şi însemnul; Iehoiada şi fiii săi l-au proclamat rege şi l-au uns şi au strigat: „Trăiască regele!“
12Atunci Atalia a auzit larma poporului care alerga, şi pe a celor ce-l recunoşteau pe rege şi-l lăudau; şi a intrat la rege în templul Domnului.
13Şi, privind, iată că regele şedea pe tronul său; la intrare, dregătorii şi trâmbiţaşii; în jurul regelui, dregători; şi tot poporul ţinutului se veselea: trâmbiţele răsunau, cântăreţii cântau din instrumente, şi imnuri de laudă cântau. Atunci Atalia şi-a sfâşiat haina şi a strigat: „Asta e: uneltiţi împotriva mea!“
14Atunci preotul Iehoiada a ieşit în faţă şi le-a poruncit sutaşilor şi căpeteniilor oastei, zicând: „Scoateţi-o afară din templu şi n'o lăsaţi din mâini; şi să fie ucisă cu sabia!“ (căci spusese preotul: „Să nu fie omorâtă în templul Domnului“).
15Şi şi-au pus mâinile pe ea şi au scos-o pe poarta călăreţilor casei regale, şi acolo au ucis-o.
16Iar Iehoiada a făcut un legământ între el, popor şi rege, aşa ca ei să fie poporul Domnului.
17Şi tot poporul ţării a intrat în templul lui Baal şi l-a dărâmat; jertfelnicele şi chipurile lui le-au sfărâmat, iar pe Matan, preotul lui Baal, l-au ucis în faţa jertfelnicelor lui.
18Iar preotul Iehoiada a aşezat rânduielile templului Domnului în mâna preoţilor şi leviţilor, aşa cum le hotărâse David în casa Domnului; şi I-a adus Domnului arderi-de-tot – aşa cum este scris în legea lui Moise –, cu veselie şi cântări – aşa cum rânduise David.
19Şi a aşezat portari la porţile templului Domnului, ca să nu poată intra cel ce este necurat prin vreo faptă oarecare.
20Şi i-a luat pe capii de familie şi pe viteji şi pe mai-marii poporului şi'ntregul popor al ţării, iar ei l-au purtat pe rege în templul Domnului; aşa a intrat el pe poarta lăuntrică în casa regală, iar ei l-au poftit pe rege să şadă pe tronul regatului.
21Şi întregul popor al ţării s'a bucurat, iar cetatea s'a liniştit. Iar pe Atalia au ucis-o cu sabia.