Acesta era din oraşul Betsaida, fecior al unui oarecare Iona evreul, fratele lui Petru, cel dintâi dintre ucenicii lui Hristos. Acesta a fost mai întâi ucenic al lui Ioan înaintemergătorul şi Botezătorul. Apoi dacă a auzit pe dascălul său arătând cu degetul şi zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii”, lăsându-l pe el a urmat după Hristos. Şi zicând lui Petru: „Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret”, l-a atras spre dragostea lui Hristos. Se află şi altele multe în Sfânta Scriptură despre dânsul.
Acestuia, după ce a urmat lui Hristos, când a fost după înălţarea Lui de au luat sorţi apostolul, şi au mers care într-o ţară, care într-alta, atunci acestui întâi-chemat i-a căzut soarta şi a luat Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Propontidei şi Calcedonul, Bizanţul, Tracia, Macedonia şi părţile cele ce ajung până la fluviul Dunărea, Tesalia, Grecia şi părţile Ahaiei, asemenea şi Aminsos, Trapezunta, Iraclia şi Amastris. Însă acestea le-a umblat nu aşa degrabă, cum le trecem cu cuvântul, ci în fiecare ţară răbdând multe împotrivă şi multe lucruri cu nevoi, le-a biruit pe toate cu îndemnul şi cu ajutorul lui Hristos. Dintre care cetăţi aducând una la mijloc, voi lăsa pe celelalte celor ce le ştiu. Căci mergând acesta la Sinope şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, a suferit multe necazuri şi torturi de la cei ce locuiau acolo, pentru că acei sălbatici oameni l-au trântit jos şi, apucându-l de mâini şi de picioare, l-au tras grăpiş, şi cu dinţii l-au scuturat, şi l-au bătut cu lemne şi cu pietre, şi l-au lepădat departe de cetate, dar el iarăşi s-a arătat cu totul întreg şi sănătos de răni, cu harul Învăţătorului şi Mântuitorului său.
Deci, sculându-se de acolo a trecut multe cetăţi şi oraşe, precum: Neocezareea, Samosata, la alani, la abasgi, zichii, bosforiţi şi hersoniţi, apoi s-a întors la Bizanţ şi acolo hirotonind episcop pe Stahie, şi colindând celelalte ţări, a venit la luminatul Ostrov al Peloponesului şi în Paleapatra, primit fiind în gazda de un om anume Sosie, care bolea greu, l-a tămăduit şi îndată toată cetatea Patrelor, a venit la Hristos. Şi Maximila, femeia proconsulului, fiind vindecată de cumplită boală şi dobândind grabnică tămăduire, a crezut în Hristos, împreună cu preaînţeleptul Stratoclis, fratele proconsulului Egheat, şi alţii mulţi ce aveau multe feluri de boli s-au tămăduit prin punerea mâinilor apostolului.
Pentru aceasta mâniindu-se Egheat, şi prinzând pe apostolul Domnului şi răstignindu-l cu capul în jos pe o cruce, l-a scos din viaţa aceasta. Pentru aceasta şi el, nedreptul, dreaptă răsplătire a luat de la Dumnezeu, căci căzând într-o râpă înaltă, s-a risipit. Iar moaştele apostolului după aceea peste multă vreme au fost mutate la Constantinopol, în zilele împăratului Constantiu, fiul mai-marelui Constantin, prin porunca lui, de Mucenicul Artemie. Şi au fost aşezate cu ale lui Luca Evanghelistul şi cu ale lui Timotei în luminata biserică a Sfinţilor Apostoli.
Sfântul Apostol Andrei a petrecut în Dacia 20 de ani!
Sfântul Apostol Andrei a petrecut în Dacia 20 de ani! Uluitoare ipoteză grecească.
Un interviu acordat de ziaristul grec George Alexandrou, autorul uneia dintre cele mai vaste monografii dedicte Apostolului Andrei (pe care îl prăznuim pe 30 noiembrie), intitulată „El a ridicat crucea pe geata”, jurnalului ortodox de credinţă şi cultura „Drumul Emausului” din America, ne dezvăluie un fapt uluitor: Apostolul neamului nostru a folosit „cartierul general” din Scythia Minor timp de 20 de ani! În urma cercetărilor sale, George Alexandrou a constatat că, din uriaşul puzzle, reprezentat de teritoriul unde se presupune că ar fi ajuns Andrei în cele patru călătorii misionare ale sale, lipseşte o „secvenţă” de 20 de ani, cuprinsă între întoarcerea lui la Marea Neagră din Valaamo (Finlanda) până la plecarea spre Sinopae şi de acolo spre Patras, în Achaia, unde avea să fie martirizat. Această lungă perioadă de timp, conform celor constatate de Alexandrou, Apostolul Andrei ar fi petrecut-o în Dobrogea de astăzi, unde îşi avea si „cartierul general” în Pestera de care tradiţia i-a legat numele. De aici, ar fi întreprins călătorii evanghelizatoare în restul Daciei, pe Dunăre, în sudul fluviului, pe malul Mării Negre, dincolo de Prut şi chiar în teritorii mai îndepărtate. După fiecare asemenea misiuni s-ar fi întors în peştera sa.
«Cartierul general» din Dobrogea, cel mai iubit, după Hristos
Alexandrou explică această lungă rămânere a apostolului în Scytia Minor prin faptul că s-ar fi „simtit foarte apropiat de daci deoarece erau monoteişti. Potrivit lui Flavius Josephus, preoţii locului erau ca esenienii: virgini, strict vegetarieni, ca asceţii din deşert. Societatea dacă era foarte liberă, femeile aveau aceeaşi poziţie cu bărbaţii. Spre deosebire de societatea greco-romană, dacii nu aveau sclavi. De fapt, erau unici în lume la acea vreme pentru că nu aveau sclavi. Potrivit tradiţiilor româneşti şi descoperirilor arheologice, dacii au devenit creştini datorită Sfântului Andrei însuşi, în primul secol. Este firesc să se fi simţit ca acasă în rândul clerului dac şi că ei să-l fi acceptat rapid şi să fie convertiţi”, mai spune jurnalistul grec în interviul amintit. Alexandrou crede că Apostolul Andrei a iubit acest loc din Scythia Minor mai mult decat orice, după Hristos. „Cred că Dumnezeu i-a oferit asta ca o consolare deoarece a avut călătorii misionare foarte dificile. Avem descrieri ale unor locuri unde nu a fost bine-venit, de unde a fost obligat să plece. Lucrurile au fost deseori foarte dificile, mai ales când a fost la slavi, unde sacrificiul uman era încă practicat. Vă puteţi imagina: Era obosit să treacă prin astfel de lucruri şi când a venit la daci... unde grecii şi evreii erau acceptaţi în aceeaşi măsura şi unde existau preoţi sihaştri asceti, se înţelege cât de lesne s-a integrat. Putea să predice, era fericit acolo. De fapt, dacii credeau că religia pe care el a adus-o nu era numai mai bună decât a lor, ci şi o continuare a vechii religii. Au privit religia nativă ca prevestitoare pentru creştinism. Douăzeci de ani înseamnă mult şi se înţelege de ce românii işi amintesc de el mai mult decât de alte tradiţii”, mai spune cercetătorul grec.
A fost Sfântul Andrei martirizat în timpul împăratului Traian?
George Alexandrou acordă o mare credibilitate tradiţiilor româneşti despre Apostolul Andrei, pe care le consideră „cele mai de nădejde”. În baza lor, afirmă că, la vremea martiriului, apostolul ar fi avut 85 de ani, poate chiar 95. Totodată, cercetatorul grec este de părere că martiriul lui nu ar fi avut loc pe vremea lui Domiţian sau Nero, conform tradiţiilor greceşti, ci la începutul celui de-al doilea secol, pe vremea domniei lui Traian, între anii 95 d.Hr. şi 105 d.Hr. El ia de bază tradiţiile româneşti şi versiunea Sfântului Grigore de Tours a „Faptelor lui Andrei”, în care se spune că înainte de martiriu, apostolul a avut un vis în care şi-a văzut fratele Petru şi pe Ioan Evanghelistul în Rai. Aceasta ar putea fi o referire indirectă la faptul că apostolii Petru şi Ioan muriseră deja. Sfântul Epiphanius spune acelaşi lucru, la fel şi Pseudo-Abdia, episcopul Babilonului. De altfel, tradiţia greacă plasează moartea misterioasă a Sfântului Ioan Evanghelistul din Efes (cum ca ar fi fost îngropat de viu până la gât şi apoi corpul lui a dispărut pur şi simplu) în anul 102 sau 103 d.Hr. „De fapt, există şi acum cântece populare (romaneşti n.n.) care vorbesc despre o întâlnire între împăratul Traian şi Sfântul Andrei”, concluzionează cercetătorul.
Cele patru călătorii ale Sfântului Apostol Andrei
Conform cercetărilor intreprinse de George Alexandrou, Apostolul Andrei ar fi realizat patru călătorii misionare impresionante, desfăşurate într-un teritoriu vast întins pe trei continente: Asia, Europa şi Africa. Iată, în sinteză, posibilul traseu străbătut de neobositul propovăduitor:
Prima călătorie: Gaza – Lidda, în Palestina – Antiohia – Ancara-Edessa – Urfa (Turcia, în anul 36 d.Hr.) – Bythinia – Capadocia – Galatia – Pontul grecesc – Armenia – Caucaz – Ierusalim;
A doua călătorie: Ierusalim –Antiohia –Cipru (cu vaporul) – Ephes (unde s-a întâlnit cu Apostolul Ioan) – Antiohia – Niceea – Pont – Georgia – Parthia (Persia) – prin Kurdistan – Cynocefaloi (azi Balachistan, la graniţa dintre Pakistan şi Iran – Sogdiana (azi Samarkand şi Bokhara în Uzbekistan – prin Pakistan şi Afganistan, pe Drumul Mătăsii) – Massagetae (China) – Altai – Marea Caspica – Kurdistan – Ierusalim;
A treia călătorie: Ierusalim (anul 49, imediat după primul sinod apostolic) – probabil Egipt – Etiopia – Marile Lacuri (graniţa din Tanzania, Uganda, Rwana şi Congo) – Zimbabwe – Etiopia – Meroe (în sudul Nilului) – Ierusalim; Aceasta misiune a fost una specială, pentru că ea a vizat, în primul rând, salvarea Sfântului Matei, capturat de triburi antropofage din zona actualei Zimbabwe.
A patra călătorie: Ierusalim (după Adormirea Maicii Domnului) – Pont – Georgia – Caucaz – Marea Azov – Doneţk (Crimeea) – Kiev – sciţii din Ucraina – posibil Novgorod – Lacul Ladoga (Valaam) – posibil Solovki – posibil Marea Baltica – Scoţia – posibil Marea Baltica – prin Polonia şi Slovacia – Dacia – Sevastopol – Sinopae – Patras;
Se observă că Pontul grecesc a fost vizat în mod special de Andrei. Adică acele oraşe porturi de la Marea Neagră infiinţate de greci. În acest context, se poate afirma că apostolul ar fi putut ajunge în Scythia Minor încă din prima sa călătorie, unde ar fi putut lua contact şi cu populaţia autohtonă, adică cu stramoşii noştri daci. În decursul anilor, a revenit cel puţin de trei ori în zonă, de unde, în ultima călătorie, a pornit spre locul martiriului: Patras.
Apostolii au străbătut pământul în lung şi-n lat
George Alexandrou este un bine-cunoscut reporter internaţional, de origine greacă, scriitor şi comentator politic, absolvent al Universităţii din Grecia, un fost hippiot şi călător pasionat, luptător pentru ecologie. A fost directorul unui ziar istoric din Grecia, director de emisiuni de ştiri al unui post de radio din Cipru, a coordonat apoi un program săptămânal de ştiri la Radio „Vocea Greciei”, pentru grecii din diaspora, călugării greci ortodocşi din Siberia, imigranţi din Pakistan etc. Este căsătorit cu Olga, o ucraineancă de origine rusă, şi are doi copii. Este autorul cărţii „El a ridicat crucea pe ghiata”, un volum de 1.000 de pagini dedicat călătoriilor Sfântului Andrei, care explorează sursele, tradiţiile, rutele şi culturile apostolului, volum pe care îl defineşte ca fiind „un goblen cultural”. Ideea cărţii s-a născut la Mănăstirea Noul Valaamo din Finlanda, unde se retrăsese să scrie o carte despre kalash, descendenţii lui Alexandru cel Mare de la granita de nord-vest a Pakistanului. Acolo s-a gandit însă că ar fi mai bine să scrie o carte despre sfinţii karelieni ortodocşi. De la călugări a aflat însă că Apostolul Andrei a fost în Karelia. Odată ajuns în Grecia, editorul său i-a sugerat să scrie despre acest apostol. Aşa a ajuns să cunoască legende, tradiţii, obiceiuri, texte etc. despre Andrei, din peste 50 de limbi şi dialecte şi a încercat să vadă dacă diferitele tradiţii ale călătoriilor acestuia se potrivesc geografic şi temporal, dacă sunt măcar posibile. Acestea toate au fost coroborate cu comentarii scrise despre vizita apostolului într-o zonă, ajungând să descopere că spre exemplu, „tradiţia kazahstana se potrivea din punct de vedere geografic şi temporal cu cea sogdiană din Uzbekistan, aceasta era în concordanţă cu cea parţiană, iar aceasta se potrivea cu tradiţia siriană. Era ca un tren, un vagon după altul, până când am ajuns să-mi lipsească doar 20 de ani”, declara acesta într-un interviu realizat de jurnalul ortodox de credinţă şi cultură „Drumul Emausului” din America. Aceşti 20 de ani au fost completaţi de tradiţiile şi dovezile româneşti. „Cel mai incredibil lucru a fost acela că, potrivit vechilor tradiţii româneşti, anii pe care i-a petrecut acolo reprezintă exact perioada care îmi lipsea”, spune acesta. În documentarea sa, foloseşte tradiţii scrise din secolele II şi III d.Hr. şi este convins că la acea vreme apostolii au putut străbate teritorii vaste, dovadă fiind călătoriile din antichitate cunoscute sau hârtile lui Ptolemeu, spre exemplu. Autorul monumentalului volum susţine cu argumente că marginile pământului până unde le poruncise Iisus ucenicilor să propovăduiască Evanghelia Lui erau foarte exact cunoscute de lumea greco-romană. Astfel, pentru greci şi romani, lumea se termina în abis, la antipozi, după Capul Prasum din Zimbabwe. „Faptul că apostolii au reuşit acest lucru într-o oarecare măsură este pus în lumină de istoricul Tertullian, care a scris în 170 d.Hr: „Avem diaconi, avem preoţi şi avem biserici, până la sfârşitul pământului.” Apoi descrie locurile: Sarmaţia, Africa Subsahariană, Insulele Britanice şi Scitia. Teritoriul sarmaţienilor, de exemplu, se întindea de la Marea Caspică la lacul Baikal şi de la Mongolia până la Siberia”, mai spune cercetatorul grec.
Indreinul kalashilor din Pakistan şi Indreanul romanilor
Pentru realizarea monumentalei sale cărţi, George Alexandrou a utilizat tradiţii orale şi texte referitoare la Apostolul Andrei din greaca veche, greaca modernă, ponţiană şi calabriană, georgiană, abhaziană, slavonă, sârbă, rusă, ucraineană, romană, kalashă, bagandă, kurdă, etiopiana amharică, coptă, arabă, siriana aramaică, turcă, turcik din centrul Asiei, iraniană, bulgară, engleza veche, engleză, germană, italiană, latină, albaneză, finlandeză, kareliană, armeană şi foarte multe dialecte. A fost impresionat sa descopere la oamenii care vorbesc kalasha, din Pakistan, prezenţa unui mesager al lui Dumnezeu cu numele de Indrein, şi să constate că, în româna veche, Sfântul Apostol Andrei era numit Indrean.
O piesă aparte, care părea a nu completa uriaşul puzzle
În timp ce tradiţiile separate din Bulgaria, România, Etiopia, ale vechilor aramaici, sirieni, copţi, cele din Grecia şi cele ale bisericilor care aparţin de Roma, referitoare la Apostolul Andrei, se potrivesc toate, Declaraţia de la Arbroath – Declaraţia Scoţiană de Independenţă faţă de Anglia, din 1320, care spunea că scoţienii au învăţat credinţa creştină de la Apostolul Andrei însuşi, părea a nu se integra în uriaşul puzzle. După lungi căutări, Alexandrou a descoperit că exista în antichitate o rută care lega Scoţia de alte locuri în care se ştia că fusese Andrei. El a identificat astfel un grup de laponi, numiţi „oamenii focă”, vânători de balene, care locuiau pe coasta baltică, unde se ştia că a poposit şi apostolul. Aceşti laponi au făcut în antichitate comerţ pe mare, din Scandinavia până la Hebrides, Orkney, Insulele Shetland şi nordul Scotiei, unde există un loc numit St. Andrew's, care păstrează şi astăzi relicve creştine de secole. În secolul I, Roma capturase sudul Britaniei, iar scoţienii şi picţii din nord, presaţi de inchiderea comerţului în sud, au început să folosească această rută celto-laponă veche, urmată probabil şi de apostol. Aşa s-ar putea explica menţionarea categorică a prezenţei lui în Scoţia în documentul amintit.
Apostolul nostru era umil şi avea simţul umorului
Din tradiţiile studiate de George Alexandrou, s-a conturat imaginea şi caracterul omului Andrei. Asadar, apostolul care i-a creştinat pe străbunii noştri era un om simplu, umil, dar ciudat. Tradiţiile din Kurdistan, Valaamo, Etiopia şi Persia îl descriu la fel. Avea obiceiul de a fixa pietre mari sau cruci de fier pretutindeni. Căra un baston imens cu cruce. Era foarte modest şi nu umbla cu prea mulţi discipoli după el. Nu predica mulţimilor, ca Petru sau Pavel. Aduna puţină companie, precum un stareţ de mănăstire. Era în schimb un om cu simţul umorului. În acest sens, unele surse spun că, atunci când a văzut pentru prima oară saunele slavilor, la Novgorod, ar fi trimis scrisori prietenilor spunându-le: „Aceşti slavi sunt nişte oameni aşa ciudaţi: se autotorturează cu crengi de mesteacăn”. Râdea când se gândea la acest lucru. A călătorit alături de crescătorii de reni din Laponia, cu hunii, a vorbit cu filozofii greci, comercianţii slavi, cunoştea birocraţi chinezi, a vizitat triburi primitive din nordul Pakistanului şi pe berberii din deşertul Sahara. A călătorit pe jos, cu bărci şi canoe, pe cai, pe cămile, reni sau elefanţi. Fiind foarte modest, nu a ieşit în evidenţă alături de triada Petru, Iacov şi Ioan, deşi a fost „cel dintâi chemat”. Credea că fiecare persoană pe care o întâlneşte este însuşi Hristos. Tradiţia coptă spune că a fost persecutat la antropofagi. De altfel, el a mai fost persecutat în Kurdistan, la Sinopae în Pont, la Tesalonic, în Chalandritsa, lângă Patras. Din apocrifa „Faptele lui Andrei” reiese că era un tip înalt, puţin aplecat de spate, cu sprâncene stufoase, care se întâlneau deasupra unui nas mare. Avea părul ondulat şi o barbă căruntă, care se separa în două spre capăt. Avea ochii, probabil, albaştri.
De ce iconografia îl redă întotdeauna bătrân pe Andrei ?
În tradiţia iconografică, Sfântul Apostol Andrei este redat la fel de bătrân ca şi fratele său Petru, deşi, potrivit Scripturilor, Sfântul Andrei era mai tânăr decât Petru. Chiar şi Leonardo Da Vinci, în celebra pictură „Cina cea de taină”, l-a înfăţişat tot în vârstă, după modelul icoanelor vechi existente la vremea lui. În Sinai, la Mănăstirea Sfânta Ecaterina, unde există unele dintre cele mai vechi icoane creştine, Sfântul Andrei este pictat tot bătrân. Acest lucru se explică prin faptul că în iconografie este redat chipul persoanei aşa cum a fost văzut ultima oară. Numai Sfântul Ioan nu este pictat ca un om bătrân, deoarece a fost binecuvântat de Dumnezeu să „sălăşluiască până când voi veni”. Toţi ceilalţi apostoli sunt mereu portretizaţi la vârsta morţii, întocmai ca şi Domnul.
