TABĂRA DE CREAŢIE "DUNĂREA ŞI DOBROGEA CREŞTINĂ" - 2007 MĂNĂSTIREA DERVENT 16-31 IULIE 2007 Mănăstirea Dervent a găzduit în luna iulie, a doua ediţie a Taberei de creaţie şi artă creştină - "Dunărea şi Dobrogea creştină". Misiunea artistilor a fost aceea de a crea opere de artă, inspiraţi de cele văzute în locurile vizitate în această perioadă, cum ar fi: Cetatea Adamclisi, Ansamblul monahal de la Basarabi, Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei, insula Păcuiul lui Soare, câteva sate dobrogene, dar şi de nenumăratele mărturii arheologice descoperite în cele două cetaţi bizantine Dervent şi Păcuiul lui Soare aflate în complexul muzeistic din incinta mănăstirii. |
Necesitatea măririi suprafeţelor împădurite pentru combaterea deşertificării, degradării terenurilor şi secetei În România, fenomene de secetă cu accente puternice în unele perioade au fost semnalate şi descrise cu mult timp în urmă. În ultimul deceniu ca urmare a transformărilor profunde (defrişări, distrugerea perdelelor forestiere de protecţie, etc.), suprapuse pe un fond climatic dezechilibrat, ce au avut loc la nivelul celei mai mari părţi a patrimoniului funciar (agricol şi silvic), s-au extins procesele de uscăciune. În acelaşi timp, procesele de degradare a terenurilor cunosc o extindere şi intensificare alarmantă. |
Biblia Sfânta Scriptură - Versiunea Anania |
Plantare Copaci în jurul mănăstirii Dervent Datele climatice din ultimul secol relevă o încălzire progresivă a atmosferei şi o reducere a cantităţilor de precipitaţii, care au devenit factori limitativi pentru creşterea, dezvoltarea şi productivitatea culturilor din anumite zone geografice ale ţării. Cu toţii am simţit acest lucru, căci verile au devenit cu fiecare an mai călduroase, vânturile mai puternice, ploile mai acide, aşa cum şi noi am devenit mai agitaţi şi mai furtunoşi. Prin intervenţia sa nechibzuită omul a distrus armonia mediului înconjurător, fapt ce a afectat puternic atât calitatea vieţii oamenilor, cât şi clima. |
|
ROSTIRI Revista Mănăstirii Dervent |
ÎPS TEOFAN, MITROPOLITUL MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI, PRIMUL IERARH ROMÂN CARE ÎL SUSŢINE PUBLIC PE EGUMENUL EFREM DE LA VATOPED Preluat de pe site-ul ortodox Razbointrucuvant.ro Scrisoarea Înaltpreasfinţitului Teofan de susţinere a părintelui Efrem |
ARTICOLE ŞI LUĂRI DE POZIŢIE FAŢĂ DE ARESTAREA PĂRINTELUI ARHIMANDRIT EFREM, EGUMENUL SFINTEI MĂNĂSTIRI VATOPEDU DIN SFĂNTUL MUNTE ATHOS Preluat de pe site-ul ortodox Razbointrucuvant.ro |
SCRISOARE ADRESATĂ OBŞTII SFINTEI MĂNĂSTIRI VATOPEDU DE CĂTRE SFÂNTA MĂNĂSTIRE DERVENT Arhiepiscopia Tomisului
Sfânta Mănăstire Dervent, Jud. Constanţa
Către: Obştea Sfintei Mănăstiri Vatopedu |
Agenda Creştin Ortodoxă editată de Sf. Mănăstire Dervent Mănăstirea Dervent a editat o Agendă Creştin Ortodoxă de birou având 240 pagini cu coperţi negre, imitaţie de piele, care cuprinde: |
CINE DĂ, LUI ÎŞI DĂ... de autor anonim
Preluat de pe site-ul iubescicoanele-susica.blogspot.com |
CONFESSIO de Valeriu Anania |
ŞTERGARUL de Costache Ioanid |
SFINTELE MOAŞTE ALE SFINŢILOR NOILOR MĂRTURISITORI ROMÂNI DIN ÎNCHISORI AU IZVORÂT DIN NOU MIR Preluat de pe site-ul ortodox Razbointrucuvant.roAlexandra Corbu |
ALIANŢA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA ÎMPOTRIVA RAPORTULUI GROSS Mesaj primit pe e-mail-ul mănăstirii |
PROTEST LA ADRESA UNUI FILM Mesaj primit pe e-mail-ul mănăstirii |
ÎNCHINAREA LUCRURILOR Preluat de pe site-ul ortodox Crestinortodox.comTeodor Danalache |
ÎNOTĂM ÎN SÂNGE Părintele Nicolae Tănase Preluat de pe site-ul ortodox Saccsiv.wordpress.com Cuvânt ţinut în cadrul Simpozionului Mărturisirea credinţei Între dragoste şi toleranţă, Chişinău, 8 februarie 2010 se poate asculta pe www.toaca.md |
APEL AL ALIANŢEI FAMILIILOR DIN ROMANIA ALIANŢA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucureşti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
office@alianta-familiilor.ro
|
PROFEŢII DESPRE VREMURILE CELE MAI DE PE URMĂ articol primit pe mail-ul mănăstirii |
| INVITAŢIE DE A REVEDEA DOUĂ ARTICOLE ACTUALE ÎN CONŢINUT |
OAMENII DE ŞTIINŢĂ RUŞI AU MĂSURAT PUTEREA RUGĂCIUNII ŞI AU OBSERVAT CĂ APA SFINŢITĂ, SEMNUL SFINTEI CRUCI ŞI BĂTUTUL CLOPOTELOR AU PROPRIETĂŢI VINDECĂTOARE articol primit pe mail-ul mănăstirii |
| IANNIS CEL NEBUN PENTRU HRISTOS |
CIMITIRUL DEŢINUŢILOR de Radu Gyr |
PE PACHETELE DE PÂINE TITAN SCRIE DEJA CĂ PÂINEA ESTE FABRICATĂ CONFORM CODEX ALIMENTARIUS România va experimenta pe populaţie produsul cancerigen initium. |
PĂRINTELE STĂNILOAE DESPRE CONŞTIINŢA ORTODOXĂ CA DRAGOSTE DE ADEVĂR Dar un lucru trebuie să accentuăm: Dacă creştinismul apusean vrea să renască şi să-şi recâştige puterea pierdută acasă la el, trebuie să se reidentifice complet cu ortodoxia, nu să caute să toarne şi la noi apa oaselor lui îmbătrânite.
(Pr. Dumitru Stăniloae) |
|