— este un sistem filozofic panteist, sistematizat în sec. IX d.Hr. de filozoful indian Samkara. El consideră că singura realitate a lumii este absolutul, Brahma. Lumea e o iluzie, un reflex al adevăratei realităţi. Orice ştiinţă care încearcă să cerceteze şi să cunoască lumea este o eroare, căci lumea fiind o iluzie, nu poate fi cercetată. La cunoaşterea realităţii se ajunge atunci când individul înţelege că sufletul său este una cu absolutul, cu Brahma, singura realitate spre care trebuie să tindă, ca să se contopească cu ea, eliberându-se de Karman. Acestui sistem idealist, Vedanta, i se opune alt sistem, realist, dezvoltat paralel în Upanişade, numit Samkhya. Este un sistem dualist, socotind lumea alcătuită din 25 de elemente, dintre care numai primul şi ultimul sunt fundamentale: pakrity, natura materială şi puruşa, natura spirituală. Astfel există două lumi deosebite, lumea materiei şi lumea spiritului, ambele reale şi veşnice, având fiecare existenţa sa separată, fără ca totuşi să poată exista una fără alta, trupul fiind necesar sufletului, pentru că altfel sufletul ar rămâne inactiv, după cum şi trupul nu s-ar putea conduce fără suflet (idee cuprinsă şi în creştinism). Totuşi legătura cu trupul constituie o suferinţă pentru suflet. Mântuirea sufletului înseamnă întoarcerea în sine, prin cunoaştere, ca şi în Vedanta. Când sufletul ajunge la stadiul de cunoaştere a naturii sale spirituale, atunci se rupe de lanţurile materiei şi intra intr-un somn veşnic, fără vise, într-o stare de impasibilitate absolută, numită Nirvana. Sistemul Samkya este considerat ateist, deoarece el nu pune creaţia şi evoluţia lumii pe seama unei fiinţe supranaturale. Pe acest sistem se bazează Yoga, alt sistem filozofic, care nu e însă ateist, considerat o practică ascetică şi mistică. Ca practică, Yoga îşi are rădăcinile în Rig-Veda şi în vechile procedee magice ale arienilor şi băştinaşilor indieni. Scopul acestui sistem este mântuirea, care se realizează prin asceză. Ascetul numit yoghin trebuie să ajungă la stăpânirea completă a trupului, prin diferite procedee: post, mortificări, controlul respiraţiei, suprimarea activităţii simţurilor pentru lumea exterioară, concentrarea atenţiei asupra unui obiect exterior apoi asupra unei idei, meditaţie etc. Când ajunge la cel mai înalt grad de concentrare, yoghinul capătă puteri neobişnuite (poate merge pe cuie, pe cărbuni aprinşi, poate susţine greutăţi enorme etc). Adevărata Yoga interzice yoghinului să speculeze aceste însuşiri. Ele trebuie să-1 ajute la mântuire. Mântuirea înseamnă pierderea conştiinţei personale şi cufundarea în Dumnezeu. Sistemul Yoga admite un dumnezeu numit Işvara, conceput ca un spirit superior.