Dicţionar - Sfânta Mănăstire Dervent


Sfânta Mănăstire Dervent » Dicţionar » tipic iconografic Formularul 3.5% ]
Abonare la
Buletinul Informativ
www.DERVENT.ro

Email:

» Dervent
» Prezentare
» Istoric
» Daruri
» Mănăstirea
» Grup Psaltic
» Album
» Biserica cea Nouă

» ROSTIRI
» Editoriale
» Ortodoxie
» Ecumenism
» Ştiri
» Bioetică
» Istorice
» Poezii
» Hărţi

» Publicaţii

» Rugăciuni
» Liturghia
» Proscomidia
» Rânduiala...
» Acatiste
» Paraclise
» Slujbe
» Alte Rugăciuni

» Cugetări

» Dicţionar

» Proiecte

» Pomelnice

» Felicitări

» Multimedia

» Donaţii
» Formular 3,5%

» Link-uri

» Contact
www.arhiepiscopiatomisului.ro
A
B
C
D
E
F
G
H
I
Î
J
K
L
M
N
O
P
Q
R
S
Ş
T
Ţ
U
V
W
X
Y
Z

tipic iconografic

— adică un program sau sistem după care trebuie să se călăuzească pictorii bisericeşti în zugrăvirea fiecărui compartiment din interiorul unei biserici. Acest Tipic s-a format în timp şi a variat după epoci şi regiuni, în funcţie de varietatea tipurilor arhitectonice, de suprafaţa de pictat, de dimensiunile bisericilor. Izvorul de inspiraţie al picturii bizantine a fost totdeauna istoria biblică; fiecare parte a decorului iconografic are un substrat teologic, o intenţie simbolică. După sec. IX, se formează treptat un program iconografic care va deveni obligatoriu pentru toţi pictorii, şi ale cărui reguli vor fi înscrise în Erminiile zugravilor. Marii mistici şi tâlcuitori ai cultului ortodox au arătat că distribuirea picturii în ansamblul iconografic al bisericii trebuie să fie determinată de rolul sau funcţia fiecărei părţi a bisericii în cult şi de semnificaţia simbolică a acestei părţi. În viziunea mistagogilor creştini, Biserica văzută este imaginea materială a Bisericii nevăzute din ceruri, formată din sfinţi şi îngeri, iar sfintele slujbe care se săvârşesc nu sunt decât copii şi reprezentări văzute ale cultului spiritual adus necontenit lui Dumnezeu de către Biserica triumfătoare din ceruri. O imagine a acestei Biserici cereşti trebuie să ne-o dea, în chip sensibil, în ansamblul ei arhitectural şi pictural, biserica-locaş. Astfel turla cea mare (cupola) de deasupra naosului, care prin înălţimea ei este cea mai aproape de cer, va înfăţişa prin pictură Biserica cerească, adică pe cei mai apropiaţi de Dumnezeu, cei care L-au slujit în lume şi s-au jertfit pentru credinţă (sfinţii profeţi, apostoli şi evanghelişti), care L-au vestit în lume şi stau în preajma lui Hristos-Dumnezeu. De aceea, pe bolta turlei mari e pictat Hristos, şi în cercuri ordonate coboară imaginile îngerilor, apostolilor, iar la baza turlei stau Sfinţii Evanghelişti. Altarul, cea mai tainică şi sfântă încăpere, simbol al cerului în care a intrat Hristos, transfigurat prin înviere, va fi pictat cu chipuri ale Bisericii triumfătoare, cele mai apropiate de altarul ceresc (ca Maica Domnului pictată pe bolta altarului) şi persoane care au avut rol în alcătuirea cultului şi slujirea Sfintei Liturghii: mari ierarhi, autori de Liturghii, diaconi slujitori, scene istorice şi simbolice din istoria sfântă a Vechiului Testament şi a Noului Testament, în legătură cu Liturghia etc. Naosul rezervat credincioşilor, imagine a vieţii pământeşti, va reprezenta în pictură viaţa, activitatea şi Patimile Domnului şi ale sfinţilor Săi, pe pământ, înainte de a fi proslăviţi în ceruri. Pronaosul, ca poartă şi anticameră a bisericii, va reprezenta în pictura sa chipurile celor care luptă să câştige mântuirea: ctitori, voievozi, arhierei, pustnici şi călugări, precum şi scene care să instruiască pe credincioşi despre ce este biserica şi cum stăm în ea. Suprafaţa exterioară a zidurilor (ca la bisericile din Bucovina) va fi pictată cu chipurile acelor care n-au făcut parte din Biserica lui Hristos, dar au trăit pentru aceasta: drepţii şi profeţii Vechiului Testament, filozofi păgâni care au contribuit la pregătirea sufletească a omenirii, pentru a-L primi pe Hristos (Liturgica generală, Bucureşti, ed. a II-a. 1993, p. 410-562).


Site-ul oficial al Arhiepiscopiei Tomisului
Acasă Dervent Rostiri Publicaţii Dicţionar Proiecte Cugetări
Pomelnice Felicitări Multimedia Link-uri Donaţii Regulament Contact