precatio
(lat. precatio,-onis = rugă, formulă în magie şi în vrăji)
era rugăciune, parte componentă a cultului religios la romani, alături de votum (votul) de purificări şi sacrificii. Rugăciunii i se atribuia o putere magică. Ea se făcea stând în picioare, cu capul acoperit de marginea togii; rugăciunea era o formulă scurtă, rostită de oficiant cu glas tare şi repetată de participanţi. Împreună cu rugăciunea se rostea votul, care era o promisiune făcută zeilor, pentru a li se câştiga bunăvoinţa; li se promiteau ofrande şi sacrificii, în schimbul ajutorului pentru reuşită. Voturile erau publice şi private. Votul public se făcea de către magistrat, asistat de pontifici şi consta din promisiunea ca, în caz de reuşită în războaie, de salvare a poporului de calamităţi, să se aducă zeului pradă de război, să i se înalţe temple etc; votul particular era făcut de credincioşi cu prilejul unor călătorii, căsătorie sau împrejurări grele de viaţă. Cel mai important vot public era ver sacrum (primăvara sfântă) care consta din ofrande ale anotimpului respectiv (fructe de primăvară, animale şi copii născuţi primăvara).
|