— timpul când a hotărât Dumnezeu întruparea Fiului Său, pentru mântuirea neamului omenesc de păcatul strămoşesc, spre a se împlini promisiunea făcută primitor oameni, la alungarea lor din rai: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea (mântuirea — n.n.)“ (Galateni 4, 4 şi 5); la plinirea vremii Dumnezeu avea să dea un semn, aşa cum spune profetul Isaia: „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele Lui Emanuel“... „înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie“ (Isaia 7, 14; 9,5). Acestea sunt numele cu care Isaia îl numeşte pe Iisus Hristos, nume ce I s-au pus în viziunea pe care profetul a avut-o de la Dumnezeu. Semnul s-a făcut prin vestirea Fecioarei de către înger, la vremea hotărâtă: „... a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară... iar numele fecioarei era Maria... Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele Lui Iisus... Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi... Îngerul i-a zis: Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema... Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!“ (Luca 1, 26-38). Şi „s-au împlinit zilele ca ea să nască, şi a născut pe Fiul său Cel Unul Născut“ (Luca 2, 6-7), „Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu S-au născut. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr“ (Ioan 1,13-14).