perihoreză
(περιχωρέω perihoreo = a se mişca încoace şi încolo, unul spre altul)
termen folosit de Sf. Ioan Damaschinul (+749) vorbind în Dogmatica sa despre dogma Sfintei Treimi şi dogma hristologică. Hristos are două firi: dumnezeiască şi omenească; ele se unesc fără să se amestece, sunt separate fără să se despartă. Firea dumnezeiască şi cea omenească se unesc în Persoana Cuvântului prin întrepătrundere perihoreză , care exprimă şi dualitatea firilor şi unitatea Persoanei, cu păstrarea neştirbită a caracterelor fiecărei firi. Căci însuşi ipostasul lui Dumnezeu-Cuvântul a devenit ipostasul trupului, şi, potrivit cu aceasta, Cuvântul S-a făcut trup, fără să se schimbe Cuvântul, trupul S-a făcut Cuvânt, fără să se modifice trupul. Iar Dumnezeu S-a făcut om. În Sfânta Treime este unică mişcarea celor trei ispostasuri... aflătoare unul într-altul... nedepărtate şi nedespărţite între ele, având o mişcare unul într-altul (perihoreză), neconfundate între ele, în aşa fel că nu se amestecă şi nu se contopesc... Căci Fiul este în Tatăl şi în Duhul şi Duhul în Tatăl şi în Fiul şi Tatăl în Fiul şi în Duhul, neproducându-se nici o contopire, amestecare şi confundare. Şi mişcarea lor este una şi aceeaşi, căci au dogmatizat o singură pornire şi o unică mişcare a celor trei ipostasuri.
|