papirus
(πάπυρος, ὁ papyros)
plantă erbacee ce creşte în regiunile mlăştinoase din ţările tropicale (Delta Nilului); egiptenii făceau din tulpina fibroasă un fel de hârtie pe care scriau. Un papirus (foaie scrisă) cu text religios a fost descoperit, în urma săpăturilor arheologice în 1960, la Derveni, în Nordul Macedoniei. Documente pe foi de papirus s-au găsit mai ales în Egipt, în morminte bine închise şi uscate. Un sul de papirus s-a găsit la Callatis (Mangalia) într-un mormânt de piatră, care însă s-a pierdut, pulverizându-se în contact cu aerul, astfel că nu s-a putut cunoaşte conţinutul lui (Dicţionar de istorie veche a României, Bucureşti, 1976.).
|