păgân
(lat. paganus = ţăran, sătean)
cu înţeles de necreştin începând din sec. IV d.Hr., deoarece în această etapă creştinii erau răspândiţi mai mult în oraşe, iar în mediul rural rămăseseră încă idolatri şi au fost numiţi păgâni (ţărani); evreii nu erau numiţi păgâni, deşi nu erau creştini, dar se închinau unui singur Dumnezeu, ca şi creştinii. După pogorârea Sf. Duh, mulţi iudei s-au creştinat, dar misiunea apostolilor se va îndrepta şi spre lumea păgână (cu sensul de idolatră); începutul îl face Sf. Apostol Petru, dar adevăratul Apostol al neamurilor (adică al popoarelor păgâne) este Sf. Apostol Pavel. În sferă mai largă, păgâni se numesc şi mahomedanii (poporul nostru îi numea păgâni) şi ateii (care neagă divinitatea) şi cei care nu cinstesc sfintele icoane şi nu-şi fac semnul crucii.
|