(gr. σκευοφυλάκιον, τό — schevofilakion = diaconicon; la catolici — diaconicum, vestiarum, receptorium, secretarium)

— era, în biserica veche, o clădire anexă, construită în peretele din afară, la început lipită pe peretele de sud al nartexului (vezi nartica ). Mai târziu au fost integrate în biserică, sub forma unei firide, în latura de sud a absidei altarului, la bisericile ortodoxe. Aici se păstrau şi se păstrează şi azi odoarele, cărţile şi veşmintele bisericeşti; de aceea se mai numeşte şi veşmăntar sau diaconicon, pentru că era în grija unui diacon, iar la catolici, sacristie; vezi diaconicon , Altar .