(gr. μίτρα, ἡ — mitra, χίδαρις, ἡ — hidaris,τίαρα, ἡ — tiara = tiară, λῶρον, τό — loron; lat. lorum = legătura, centura sau învelitoarea pentru cap, turban, coroană, diademă)

— ca parte a veşmintelor liturgice, este acoperământul capului, folosit de arhierei (mitra arhierească) în timpul serviciului divin. Mitra are forme diferite: ca o coroană împărătească, rotundă şi înaltă, împodobită de jur-împrejur cu iconiţe şi cruciuliţă deasupra, în mijloc (mitra bizantină, folosită în bisericile ortodoxe la greci, români, sârbi, bulgari); în formă de căciuliţă, bogat împodobită cu pietre scumpe şi iconiţe şi având deasupra o cruciuliţă (mitra rusească); o bonetă mică, albă, cu o cruciuliţă deasupra (mitra alexandrină, probabil cea mai veche). Despre originea mitrei arhiereşti, părerea cea mai probabilă este că ea înlocuieşte cununa sau chidariul purtat de către arhiereii Legii Vechi în serviciile religioase de la Cortul Mărturiei şi de la templu (Ieşire 28, 4, 37 şi 39; 39, 28), ca semn al arhieriei. Alte păreri susţin că mitra bizantină (din Bisericile Ortodoxe) îşi are originea în coroana regilor bizantini, a cărei formă o şi imită, iar mitra latină (care are forma conică sau piramidală) derivă din tiara papală, care provine şi ea din camilafca (lat. camelaum) sau căciulită care se purta pe cap, în Apus, în afară de serviciile divine. Existentă din sec. IV, folosirea mitrei s-a generalizat în sec. XV, când a fost preluată de patriarhii Constantinopolului, socotiţi ca un fel de succesori ai împăraţilor bizantini, dispăruţi după căderea Constantinopolului sub turci.

Simbolismul mitrei: Mitra simbolizează cununa de spini de pe capul Mântuitorului sau şi sudariul (mahrama) cu care I-a fost acoperit capul când L-au pus în mormânt. Ea este semnul demnităţii împărăteşti a Mântuitorului şi în acelaşi timp semnul vredniciei primite de arhierei de la Mântuitorul, arhiereul fiind săvârşitorul principal al serviciilor divine şi al Sfintelor Taine.