mană
(pâine cerească, pâine îngerească Ps.77, 28-29)
se referă la hrana pe care Dumnezeu le-a dat-o zilnic evreilor în pustia Sinai, când, după dezrobirea din Egipt, se întorceau în Şara Făgăduinţei, Canaan, patria dăruită de Dumnezeu prin strămoşul lor, patriarhul Avraam (Ieşire 16,14-15 şi 31-36). Mana era un fel de fruct alb, cu gust de pâine şi miere, pe care evreii o găseau în fiecare dimineaţă pe rouă şi o adunau făcându-şi provizii pentru o zi întreagă. În creştinism avem ca hrană spirituală Sf. Euharistie care este Trupul lui Hristos, pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu; Eu sunt pâinea vieţii, aşa cum Însuşi Iisus mărturiseşte despre Sine (Ioan 6, 48 şi 51).
|