mânecuţele
(ἐπιμανίκια, τὰ epimanikia sau ἐπιμάνικα epimanika; lat. supermanicalia, manipuli, brachialia) numite şi RUCAVIŞE (de la slv. ruca = mână)
sunt piese vestimentare comune celor trei trepte ierarhice (diacon, preot, episcop) care se pun peste marginea mânecilor stiharului pentru a le strânge, ca să nu incomodeze mişcările mâinilor. Nu se cunoaşte sigur originea lor. Nu au făcut parte dintre veşmintele preoţilor din Vechiul Testament. Au fost emise mai multe păreri (asupra originii lor) dintre care cea mai apropiată de adevăr ar fi că ele ar proveni din benzile de broderie care ornau în vechime mânecile stiharului la arhierei şi pe care patriarhul Gherman al Constatinopolului le numeşte τὰ λωρια τοῦ στιχαρίου ta loria tou stihariou; lat. lora tunicae = benzile stiharului (fâşie, curea) şi zice că ar simboliza legăturile cu care iudeii au legat mâinile lui Iisus, când L-au dus la judecată. Pentru a fi mai uşor curăţate, aceste margini au fost desprinse de mânecile stiharului şi au format o piesă deosebită, în formă de manşetă, care avea şi rolul de a proteja de deteriorare mâneca stiharului. Mânecuţele se confecţionează din acelaşi material din care e confecţionat tot ansamblul vestimentar de slujbă. Preoţii şi arhiereii le poartă şi la alte slujbe la care se îmbracă toate veşmintele.
|