— sunt cântările principale şi caracteristice ale rânduielii Utreniei (vezi şi
hvalitele ). Cântările, rugăciunile, laudele şi mulţumirile care se aduc lui Dumnezeu în zilele de sărbători, iar în mănăstiri, în fiecare zi, sunt grupate într-o serie de slujbe care se numesc în general cu un termen consacrat „
Cele şapte laude“ şi anume:
Vecernia (slujba de seară),
Pavecerniţa sau
Dupăcinarea (rugăciunea de după cină sau înainte de culcare),
Polunoşniţa sau
Miezonoptica (rugăciunea de la miezul nopţii),
Utrenia (slujba de dimineaţă) şi
Orele sau
Ceasurile, în număr de patru (I, III, VI, IX), adică rugăciunile de la începutul celor patru sferturi ale zilei. Slujba celor şapte Laude începe cu Vecernia, conform tradiţiei moştenite de Biserica creştină din Vechiul Testament, când începutul zilei liturgice sau bisericeşti se socotea nu de la miezul nopţii, ca în viaţa civilă, ci de cu seară. De aceea, în cărţile de slujbă (Minee, Octoih, Triod şi Penticostar), lauda liturgică a fiecărui sfânt sau a fiecărei zile bisericeşti începe cu slujba de seară, adică cu vecernia. Aceste Laude se socotesc în număr de şapte, deoarece Utrenia şi Ceasul I se fac împreună, altfel, la număr ar fi opt. Biserica creştină a moştenit numărul de şapte de la evrei (la care, ca şi la vechile popoare din Orientul Mij lociu, numărul şapte avea un rol simbolic în viaţa religioasă. „De şapte ori pe zi Te-am lăudat pentru judecăţile dreptăţii Tale“, zice Psalmistul — Ps. 118, 164). Liturghiştii ortodocşi pun acest număr simbolic în legătură cu cele şapte daruri ale Sf. Duh,
rugăciunea fiind şi ea privită ca
un dar al Duhului Sfânt, care zice Sf. Ap. Pavel „Se roagă pentru noi cu suspine negrăite“ (Romani 8,26). Instituirea celor şapte Laude s-a făcut pe temeiuri biblice şi bisericeşti v.
(Liturgica generală, Bucureşti, ed. a II-a. 1993, p. 23-28; 28-160.).
Cele şapte Daruri ale Duhului Sfânt sunt: al înţelepciunii, al înţelegerii, al sfatului, al puterii, al cunoştinţii, al bunei credinţe şi al temerii de Dumnezeu.
