— se numesc veşmintele speciale pe care le îmbracă slujitorii Bisericii în timpul săvârşirii sfintelor slujbe ale cultului divin public ortodox. Ele sunt deosebite pentru cele trei trepte clericale (diacon, preot, episcop); diaconii poartă în timpul slujirii un veşmânt lung, cu mâneci largi (ca o cămaşă de noapte) numită stihar, peste care încrucişează pe umeri şi spate o fâşie lungă şi îngustă, de stofă brodată cu fir, numită orar (v. Orar); la încheietura mâinii, peste marginea mânecii largi, a stiharului, se pun nişte fâşii, strânse ca nişte manşete, numite mânecuţe. Preotul poartă, la slujbele liturgice, stihar şi mânecuţe, dar are în plus epitrahilul, brâul sau cingătoarea, cu care se încinge peste stihar, şi felonul, un fel de pelerină lungă, care se pune peste stihar (vezi stihar ). Arhiereii (episcopii) folosesc şi ei aceste veşminte, dar au în plus alte trei piese, specifice: omoforul, sacosul şi mantia precum şi anumite ornate sau insigne arhiereşti: mitra, epigonatul sau bederniţa, engolpionul, crucea pectorală, cârja, dichero-tricherele şi vulturul (potnoja). Despre fiecare veşmânt se vorbeşte aici, la litera respectivă. La început, toate aceste odăjdii erau de culoare albă; mai târziu au început a fi confecţionate din ţesători tot mai scumpe şi de culori diverse (galben, roşu, albastru, verde, mov şi negru pentru slujbele funebre) (Liturgica generală, Bucureşti, ed. a II-a. 1994, p. 609-632.).