(ὀ πειρασμὸς — peirasmos = ispită, îndemn spre rău)

— îndemn determinat de o cauză din afară, dar care se reflectă în conştiinţă. Astfel ispita devine un fel de încercare, o verificare a rezistenţei morale din om. Ispita e legată de săvârşirea unui păcat, şi de aceea diferă după latura păcatului. Câte păcate, tot atâtea ispite. Când apare ispita, apare şi începutul păcatului (Matei 5, 28). Înlăturarea ispitei înseamnă înlăturarea gândului rău, din clipa când el apare (Matei 26,41). Învăţătura creştină arată că spre a birui ispita trebuie să te rogi şi să fii veghetor, atent să nu-i îngădui să prindă rădăcini: „Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită“ (Matei 26,41).