(ἱερουργία — ierurgia = lucrare, slujbă sfântă; εὐλογία — evlogia, εὐχὴ λόγος — evhi logos = cuvânt de rugăciune sau slujbă cu rugăciune)

— sunt slujbe şi rugăciuni pentru binecuvântarea şi sfinţirea omului în diferite momente şi împrejurări din viaţa sa; sfinţirea aceasta se face şi asupra lucrurilor, obiectelor utile omului, ca şi asupra naturii înconjurătoare. Ierurgiile stau, de obicei, în legătură cu Sfintele Taine şi cu Sf. Liturghie (unele ierurgii se fac în biserică înainte de Sf. Liturghie — ex.: dezlegarea mirilor în a opta zi după nuntă, sau chiar în timpul Sf. Liturghii — ex.: sfinţirea Mirului, sfinţirea apei Botezului şi după Sf. Liturghie — ex.: parastasul ş.a.). Ierurgiile, ca şi Sf. Taine, lucrează prin aceeaşi putere nevăzută a harului dumnezeiesc, pe care ele îl mijlocesc pentru binecuvântarea şi sfinţirea omului. Totuşi, ierurgiile se deosebesc de Sf. Taine prin aceea că Tainele sunt întemeiate, direct sau indirect, de Mântuitorul însuşi şi se referă exclusiv la viaţa omului şi la persoana lui, sfinţind momentele şi actele sau împrejurările importante din cursul vieţii lui, pe când ierurgiile sunt rânduite de Biserică şi au o sferă de înrâurire mai largă, efectele lor aplicându-se nu numai la viaţa omului, ci şi la natura şi la făpturile necuvântătoare; din punct de vedere soteriologic, Tainele sunt fundamentale pentru mântuirea omului, unele fiind obligatorii pentru orice creştin (Botezul, Mirungerea şi Sf. Euharistie), pe când ierurgiile nu au caracter de necesitate, lipsa lor necondiţionând mântuirea, dar prezenţa lor sporind şi întărind harul şi sfinţenia primite prin Sf. Taine. Sf. Taine lucrează în chip necesar, adică prin ele însele, fără a depinde nici de vrednicia primitorului, nici de a celui care le administrează, pe când efectul ierurgiilor depinde şi de credinţa şi vrednicia primitorului sau a celor pentru care se săvârşesc. Ierurgiile pot avea forma unor scurte rugăciuni sau molitfe care se fac la binecuvântarea prinoaselor, a primelor roade ale pământului (mere, struguri etc), prinoase de Paşti care se aduc la biserică, rugăciuni pentru binecuvântarea meselor şi pomenilor la parastase, a hainelor şi lucrurilor ce se împart de pomană la moartea cuiva, binecuvântarea ogoarelor, a semănăturilor; molitfe pentru alungarea duhurilor necurate, pentru eliberarea omului şi a lucrurilor de sub puterea diavolului. Aceste ierurgii se numesc exorcisme; ele au formă imperativă, de poruncă, de blestem, de jurământ, prin care sunt conjurate puterile răului să se îndepărteze, în numele Domnului, de la omul sau lucrul exorcizat, să nu-i mai facă nici un rău. Asemenea exorcisme avem la Botez; Molitfele Sf. Vasile, care se citesc la 1 ianuarie, după Liturghie; Molitfele Sf. Trifon care se citesc la 1 februarie pentru grădini, vii şi holde, în categoria binecuvântărilor (benedictionis, evhologii), rugăciuni în care, prin semnul Sfintei Cruci, se invocă harul şi ajutorul dumnezeiesc, intră şi Rugăciunile pentru diferite trebuinţe (v. la sfârşitul Liturghierului), Tedeum-urile şi Polihroniul, adică rugăciunile pentru invocarea sporului şi ajutorului dumnezeiesc asupra unei persoane sau pentru inagurarea şi binecuvântarea începutului unei munci, al unui aşezământ (instituţie) ca de ex.: Tedeum la sărbători naţionale, la începutul unui an şcolar, la Anul Nou, la aniversări etc. Tot ierurgii sunt lucrările sau sfinţirile care, prin efectele şi importanţa lor, se apropie de Sf. Taine, căci prin ele anumite persoane sau lucruri sunt nu numai binecuvântate, ci sunt consacrate, închinate (afierosite) unor scopuri sau întrebuinţări sfinte (în cultul divin), fiind scoase din întrebuinţarea zilnică, profană. Aceste slujbe, cuprinse în Molitfelnic sunt: sfeştanii sau aghiazme (slujbe pentru sfinţirea apei), slujbe pentru sfinţirea bisericii şi a obiectelor de cult (vase sfinte, odăjdii, cruci, troiţe, icoane, prapuri, cristelniţe, clopote), sfinţirea Sfântului Mir ş.a. Tot aic i intră şi diferitele hirotesii şi rânduieli în legătură cu viaţa monahală (tunderea în monahism), acordarea gradelor preoţeşti (stavrofor, iconom), a gradelor clerului inferior (cântăreţ, ipodiacon). Curăţirile şi dezlegările sunt rugăciuni şi rânduieli care se fac pentru ca anumite persoane să fie dezlegate sau curăţite de păcatele sufleteşti şi trupeşti, făcute fără voie; rugăciuni prin care lucrurile sunt curăţite de atingerea cu ceva spurcat. Asemenea ierurgii sunt legate de botez (molitfă la dezlegarea femeii la 40 de zile de la naştere); dezlegări de blestem, de jurământ; rugăciune la a opta zi de la cununie; ierurgii legate de sfârşitul omului — slujba înmormântării. Unele ierurgii, ca sfinţirea bisericii, a Sf. Mir, a hirotesiilor, le face numai episcopul, celelalte le poate săvârşii preotul.