Dicţionar - Sfânta Mănăstire Dervent


Sfânta Mănăstire Dervent » Dicţionar » iconoclasmul Formularul 3.5% ]
Abonare la
Buletinul Informativ
www.DERVENT.ro

Email:

» Dervent
» Prezentare
» Istoric
» Daruri
» Mănăstirea
» Grup Psaltic
» Album
» Biserica cea Nouă

» ROSTIRI
» Editoriale
» Ortodoxie
» Ecumenism
» Ştiri
» Bioetică
» Istorice
» Poezii
» Hărţi

» Publicaţii

» Rugăciuni
» Liturghia
» Proscomidia
» Rânduiala...
» Acatiste
» Paraclise
» Slujbe
» Alte Rugăciuni

» Cugetări

» Dicţionar

» Proiecte

» Pomelnice

» Felicitări

» Multimedia

» Donaţii
» Formular 3,5%

» Link-uri

» Contact
www.arhiepiscopiatomisului.ro
A
B
C
D
E
F
G
H
I
Î
J
K
L
M
N
O
P
Q
R
S
Ş
T
Ţ
U
V
W
X
Y
Z

iconoclasmul

— a însemnat în istoria Bisericii creştine o etapă de luptă împotriva cultului icoanelor, luptă declanşată în sec. VIII, când împăratul Leon al III-lea Isaurul, prin Edictul din anul 725, interzice cu pedepse aspre ca cineva să se închine în faţa icoanelor. Motivul a fost, spunea el, că iudeii şi mahomedanii refuzau a se face creştini, motivând că în Biserică, prin închinarea la icoane, se cultivă idolatria. Ca urmare, împăratul a poruncit ca toate icoanele să fie scoase din biserici şi să fie distruse. Duşmanii cinstirii icoanelor s-au numit iconoclaşti sau iconomahi (luptători împotriva icoanelor), iar cinstitorii icoanelor s-au numit iconofili sau iconoduli. Lupta dintre iconoclaşti şi iconofili a durat până în anul 787, când a avut loc Sinodul al VII-lea Ecumenic, la Niceea, la care s-a hotărât cinstirea icoanelor şi repunerea lor în biserici. S-a stabilit atunci adevărata învăţătură despre icoane, explicându-se că: „Acestor icoane sfinte nu li se dă adorare, fiindcă adorarea se cuvine numai lui Dumnezeu, ci venerare sau cinstire; venerarea se reduce la persoana înfăţişată pe icoană, iar nu la materia icoanei sau la chipul (fotografiat) de pe ea“. Cu alte cuvinte, cel ce se închină în faţa unei icoane merge cu gândul şi cu sufletul la sfântul care e înfăţişat (zugrăvit) pe icoană şi acestui sfânt îşi adresează rugăciunea sa. Aceasta nu este idolatrie. În acea epocă, mari apărători ai Sfintelor icoane au fost, în primul rând, cei trei mari „doctori ai doctrinei (teologiei) icoanelor“:
  1. Sf. Ioan Damaschinul (+749) cu celebrele trei Cuvântări sau tratate apologetice împotriva iconomahilor (trad. rom. de Pr. D. Fecioru: Sf. Ioan Damaschin, Cultul sfintelor icoane, Buc, 1937);
  2. Sf. Teodor Studitul (826) cu trei Antiretice împotriva iconomahilor;
  3. Sf. Nichifor Mărturisitorul (806-815) cu trei Antiretice împotriva împăratului iconomah Constantin Copronim şi cu Apologia sfintelor icoane — două tratate (Liturgica generală, Bucureşti, ed. a II-a. 1993, p. 414.)).

Lupta împotriva icoanelor a reizbucnit în sec. IX, declanşată de împăratul Leon Armeanul (813-820) şi a durat până la moartea împăratului Teofil (842). Soţia acestuia, împărăteasa Teodora, a restabilit definitiv cultul icoanelor, convocând un sinod la Constantinopol (842), când s-a stabilit şi o zi a cinstirii icoanelor, numită Duminica Ortodoxiei, în prima Duminică din Postul Mare (Postul Sfintelor Paşti); vezi şi icoana .



Site-ul - Sfinţii Închisorilor
„Să ne cunoaştem trecutul!“
Acasă Dervent Rostiri Publicaţii Dicţionar Proiecte Cugetări
Pomelnice Felicitări Multimedia Link-uri Donaţii Regulament Contact