— icoane provenite din Orientul arabo-sirian; sunt icoane ortodoxe, primite în dar de domnii şi boierii români, din partea creştinilor ortodocşi din Orientul apropiat, drept recunoştinţă pentru daniile şi ajutoarele pe care Bisericile ortodoxe din aceste părţi le primeau din partea românilor. Caracteristica acestor icoane constă mai ales în bogăţia de imagini care le acoperă. De obicei ele reprezintă pe Iisus şi Maica Domnului, cu scene inspirate din viaţa lor: în dreapta icoanei e pictat (în medalion) Iisus, înconjurat de scenele patimilor Sale; în stânga (tot în medalion) e reprezentat chipul Maicii Domnului, de asemenea înconjurat cu scene pictate, reprezentând diferite momente, începând din copilărie şi până la moartea Sa. Sunt icoane de o deosebită frumuseţe şi mare artă. Aduse în ţară, ele au fost podoabe de mare preţ care au strălucit în bisericile şi mănăstirile ctitorite de domnii şi boierii români, datând mai ales de prin sec. XVII-XVIII. Din nefericire, azi numărul lor a scăzut foarte mult, din cauza lăcomiei şi arivismului unor persoane, care le-au sustras şi le-au înstrăinat, spre a se îmbogăţi pe seama odoarelor sfinte. Icoanele melchite sunt cele mai orientale ale artei răsăritene şi foarte fidele prototipului artei bizantine şi postbizantine, cu înscrisuri arabe. Numele lor vine de la cuvântul Melchiţi (sirianul melek = rege), cum îi numeau monofiziţii din Orientul arab pe creştinii ortodocşi şi catolici de rit oriental.