— procedeu de câştigare a mântuirii prin plata unei sume de bani, în schimbul căreia penitentul primea o rugăciune scrisă, ce-i aducea iertarea păcatelor, nu numai a celor prezente, ci şi a celor trecute şi viitoare. Aceste hârtii cu rugăciuni scrise şi vândute penitentului după taina Spovedaniei, în cadrul Bisericii Catolice, din Evul Mediu şi Renaştere, purtau numele de indulgenţe. Indulgenţele se vindeau pe sume de bani diferite, în funcţie de greutatea păcatelor ce trebuia să fie iertate şi de răstimpul pentru care se plătesc: o lună, un an sau chiar pentru toată viaţa şi chiar pentru cei din purgatoriu. Indulgenţele au constituit, pentru Biserica apuseană, un mare izvor de venituri, din care s-au putut construi biserici, spitale, şcoli şi altele, dar au susţinut şi luxul şi opulenţa conducătorilor ei. Abuzul cu indulgenţe a fost şi o cauză a apariţiei protestantismului.