— credinţa în Hristos Cel întrupat, care trăieşte în Biserica Sa şi toată viaţa Bisericii este o comuniune nemijlocită cu El. Biserica Ortodoxă are un cult hristocentric, pentru că prin cultul ei are ca scop să realizeze nu o simplă amintire a lui Hristos Care a fost, ci o prezenţă vie a Lui: cultul ortodox este viaţa prelungită şi continuă a lui Hristos în sufletul şi în viaţa credincioşilor care cred şi trăiesc în Hristos-Dumnezeu-Omul, viu şi etern. Cultul ortodox este un cult hristocentric, deoarece în el cele mai multe rugăciuni şi imne sunt adresate lui Iisus Hristos. Adresând rugăciuni Mântuitorului, se aduce slavă lui Dumnezeu: „Orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl“, zice Sf. Apostol Pavel (Col. 3, 17). Rugăciunile Bisericii se îndreaptă spre Sf. Duh, ca a treia persoană a Sf. Treimi, prin care în iconomia (planul) mântuirii, S-a întrupat Iisus Hristos: „Care S-a întrupat de la Duhul Sfant şi din Maria Fecioara...“, aşa cum mărturisim în Crez. Pregătind darurile la Proscomidie, preotul evocă moartea şi îngroparea Domnului, rostind textul din profeţia lui Isaia: „Ca un miel spre junghiere S-a adus... Că S-a luat de pe pământ viaţa Lui“ (Isaia 53,7-8); Junghie-Se „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii“, pentru viaţa şi pentru mântuirea lumii (Ioan 1, 29). Cuvintele slujbei euharistice au fost rostite de Mântuitorul la Cina cea de Taină, când a întemeiat Taina Sfintei Euharistii: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care pentru voi se frânge, spre iertarea păcatelor“, cuvinte pe care Iisus Hristos le tălmăcise Apostolilor în alte împrejurări: „Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată“; „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el“, cuvinte care se referă la Sfânta împărtăşanie (Ioan 6, 35, 56). Rugăciunea ortodoxă se adresează lui Hristos ca Răscumpărător şi Mântuitor al lumii, ca Fiu al lui Dumnezeu, Unul din Treime, „împreună-slăvit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt“, ca Dumnezeu întrupat „de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria“; El este mijlocitor al rugăciunilor noastre către Dumnezeu: „Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da“ (Ioan 16, 23; cf. 14,13). Cultul ortodox se remarcă prin: caracter eclesiologic (comunitar), deoarece promovează în primul rând rugăciunea cu caracter social sau colectiv, care are în vedere nu numai nevoile personale ale fiecărui individ, ci şi nevoile religioase ale întregii Biserici, ale întregii colectivităţi (obşti) rugătoare. Acest caracter se bazează pe cuvintele lui Iisus: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor“ (Matei 18,20). Caracterul epifanic şi eshatologic, ca trăsătură a cultului ortodox, rezultă din profunzimea şi mulţimea ideilor doctrinare din textele liturgice (o întreagă teologie popularizată) pe care formele externe ale cultului (rituri şi ceremonii) le sugerează, le preînchipue sau le exprimă intuitiv. Datorită acestui fapt, slujbele divine ortodoxe sunt adevărate teofanii (acţiuni misterioase), care ne fac să retrăim, mai ales la marile sărbători, evenimentele din istoria mântuirii, care se comemorează în timpul anului bisericesc. Caracterul eshatologic (de mântuire) rezultă din accesul credincioşilor la Masa euharistică, cea care este o anticipare a împărăţiei cerurilor. Altă trăsătură a cultului ortodox este universalismul sau pancosmismul, care rezultă din faptul că în rugăciunile sale, el cuprinde nu numai întreaga viaţă a omului, ci şi lucrurile şi animalele de care el are nevoie şi natura neînsufleţită în mijlocul căreia trăieşte şi asupra căreia rugăciunea ortodoxă cere să se reverse harul lui Dumnezeu, pentru a o sfinţi şi a o pune astfel în slujba lui Dumnezeu şi a omului. În acest scop sunt mai ales rugăciunile din grupa ierurgiilor (Molitfelnicul).