(lat. exorcistae, gr. ἐξορκιστής, ὁ — exorkistis)

— amintiţi în documente din sec. III, constituiau, în Biserica primară, o treaptă a clerului inferior, rânduiţi prin hirotesie (vezi hirotesie ); sarcina lor era de a îngriji de energumeni (demoniaci, cei stăpâniţi de diavol) şi alungarea duhurilor necurate. Exorcismul era, la început, o harismă (dar extraordinar) pe care o putea exercita oricine, fără o consacrare anume din partea autorităţii bisericeşti. Dispărând însă harismaticii (oameni înzestraţi cu dar extraordinar, pătrunşi de Duh Sfânt), sarcina exorcizării a fost atribuită numai anumitor persoane, prin hirotesie; astfel, exorciştii au fost introduşi în rândul clerului înferior. În sec. IV-V, exorcismele (rugăciuni speciale şi gesturi rituale) din rânduiala de azi a botezului şi pregătirea pentru botez a adulţilor, le săvârşeau exorcişti de profesie şi după ce aceştia au dispărut, au fost trecute între atribuţiile preoţilor. În Biserica ortodoxă a dispărut treapta exorciştilor, dar ea s-a păstrat în Biserica din Apus.