Dicţionar - Sfânta Mănăstire Dervent


Sfânta Mănăstire Dervent » Dicţionar » evanghelie Formularul 3.5% ]
Abonare la
Buletinul Informativ
www.DERVENT.ro

Email:

» Dervent
» Prezentare
» Istoric
» Daruri
» Mănăstirea
» Grup Psaltic
» Album
» Biserica cea Nouă

» ROSTIRI
» Editoriale
» Ortodoxie
» Ecumenism
» Ştiri
» Bioetică
» Istorice
» Poezii
» Hărţi

» Publicaţii

» Rugăciuni
» Liturghia
» Proscomidia
» Rânduiala...
» Acatiste
» Paraclise
» Slujbe
» Alte Rugăciuni

» Cugetări

» Dicţionar

» Proiecte

» Pomelnice

» Felicitări

» Multimedia

» Donaţii
» Formular 3,5%

» Link-uri

» Contact
www.arhiepiscopiatomisului.ro
A
B
C
D
E
F
G
H
I
Î
J
K
L
M
N
O
P
Q
R
S
Ş
T
Ţ
U
V
W
X
Y
Z

evanghelie

Sfintele Evanghelii

(εὐαγγέλιον, τό — Evanghelion; lat. Evangelium)
— se numesc cele patru cărţi din Noul Testament, scrise de cei patru evanghelişti: Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Evanghelie, adică „veste bună“, este învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, pe care El a dat-o oamenilor în cei trei ani ai activităţii Sale, în mijlocul lor. În tot acest timp, El a predicat, dar nu a scris nimic, lucru pe care l-au făcut Sfinţii Apostoli, timp de aproape 20 de ani, după moartea şi înălţarea Sa la cer. Începând de pe la anul 60 al sec. I, această învăţătură a fost fixată în scris spre a nu fi alterată şi spre a se putea propaga mai sigur şi mai departe mesajul lui Hristos. Pentru creştini, Evangheliile sunt cele mai sfinte şi cele mai folositoare dintre cărţile Sfintei Scripturi, căci ele cuprind: viaţa, învăţătura, parabolele, minunile, patimile, moartea şi Învierea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Învăţătura lui Hristos, cuprinsă în Evanghelie, arată oamenilor calea pe care să meargă spre a cunoaşte pe Dumnezeu, a împlini voia Lui şi a dobândi mântuirea. Dacă în Vechiul Testament, relaţia dintre Dumnezeu şi om avea mai mult un caracter formal, bazându-se, în primul rând, pe împlinirea unui ritual religios, în Evanghelia lui Hristos, această relaţie se bazează pe transformarea spirituală care să poată duce la comuniunea cu Dumnezeu şi cu aproapele, comuniune care nu poate izvorî decât din iubire. O iubire totală faţă de Dumnezeu şi faţă de om, nu numai de aproapele, cum stă scris şi în Legea veche, ci faţă de toţi oamenii, fie ei şi vrăjmaşi: „Aţi auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte». Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt... Aţi auzit că s-a zis: «Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău». Iar Eu vă zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru? Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult?... Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este“ (Matei 5, 38-39 şi 43-48). Despre înalta spiritualitate a moralei şi vieţii creştine vorbeşte Iisus în mod aproape programatic, în Cele nouă Fericiri sau Predica de pe munte, în care se reliefează virtutea fundamentală ce le include pe toate celelalte, şi care este curăţia inimii — „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu“ (Matei 5, 8). La această stare nu se poate ajunge decât prin credinţă desăvârşită şi luptă necurmată şi vigilentă împotriva tuturor formelor şi aspectelor răului, care începe din gândurile noastre proprii. De aceea Mântuitorul îndeamnă: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi...“ (Mt. 5, 48). Pentru a ajunge la desăvârşire, în scopul mântuirii şi unirii omului cu Dumnezeu, perspectivă supremă a învăţăturii evanghelice, nu există alternativă: „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona“ (Matei 6, 24). Evanghelia tipărită la Mănăstirea Neamţ, în 1821, de către mitropolitul Veniamin Costache (care a şi înfiinţat tipografia de la Neamţ), este considerată cea mai mare carte din România şi un monument de cultură naţională. Este „monument“ şi pentru mărimea ei neobişnuită (45/32 cm) şi pentru valoarea ei artistică. E tipărită cu matriţe ornate şi efigizate (diverse scene biblice şi portrete) din lemn de păr, cuprinzând 400 de ilustraţii în roşu şi negru. Este legată în piele cu cheutori metalice, realizate cu mare măiestrie. Se apreciază că această carte-unicat, Evanghelia de la 1821, adevărată comoară a bibliotecii Mănăstirii Neamţ, este şi cea mai scumpă carte din România.


Site-ul - Sfinţii Închisorilor
„Să ne cunoaştem trecutul!“
Acasă Dervent Rostiri Publicaţii Dicţionar Proiecte Cugetări
Pomelnice Felicitări Multimedia Link-uri Donaţii Regulament Contact