(ἐπιτραχήλιον, τό — epitrahilion, de la ἐπί τράχηλος = epi trahilos = peste umăr, grumaz şi περἰ τραχήλον — peri trahilion = în jurul gâtului) sau popular, patrafir

— este un veşmânt preoţesc confecţionat din acelaşi material ca şi celelalte veşminte liturgice (sacosul şi felonul); el este o fâşie care se atârnă pe piept, având în partea de sus o răscroitură prin care se vâră capul, astfel ca epitrahilul să stea în jurul gâtului. Partea de la capătul de jos este ornată cu franjuri iar pe fâşia ce atârnă pe piept se coase sau se brodează o cruce. Există şi o formă mai veche de epitrahil format dintr-o fâşie lungă de stofă (ca un orar, care se aşează în jurul gâtului şi capetele se lasă în jos pe piept (aşa cum se poate vedea în picturile bisericeşti din sec. XII-XVII). La catolici are forma orarului şi se poartă pe ambele umere având capetele lăsate pe piept şi poartă denumirea de stola. Dintre veşmintele preoţeşti, epitrahilul este cel mai folosit şi fără el nu se poate săvârşi nici o slujbă. El simbolizează puterea harului dumnezeiesc care se pogoară asupra preotului şi prin care el slujeşte cele sfinte; mai simbolizează şi jugul cel bun al slujirii lui Hristos, luat de bună voie de preot şi episcop (Matei 11, 29), amintind şi crucea pătimirii Domnului (Gherman al Constantinopolului, Patrologia Greacă t. XCVIII, col. 393, C–D). Epitrahilul e semnul preoţiei depline. El se dă preotului la hirotonie.