(ἐκτενής, ές — ectenis, es = întins, prelungit; εὐχή, ἡ — efhi = rugăciune; ectenie efhi = rugăciune prelungită, stăruitoare)

— îndemn stăruitor la rugăciune; este rugăciunea de cerere cea mai completă, o sinteză a cererilor Bisericii în cadrul Liturghiei Ortodoxe; lat. collecta = rugăciune colectivă, socială — rostită în numele poporului („Cu pace Domnului să ne rugăm...“, „Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule... rugămu-ne Şie, auzi-ne şi ne miluieşte“); ea formulează dorinţele, nevoile şi cererile spirituale şi materiale ale întregii adunări, în zeci de formule stabilite de Biserică. Despre temeiurile scripturistice ale ecteniei aflăm la I Timotei 2, 1: „Vă îndemn deci, înainte de toate să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi oamenii“. Parte integrantă a cultului creştin, încă din epoca apostolică, ectenia este atestată de Sfinţii Părinţi, în secolele următoare (Justin Martirul, Ioan Hrisostom, Chiril al Ierusalimului ş.a.). Ectenia este de mai multe feluri: Ectenia mare (cuprinde mai multe cereri), care se rosteşte la începutul Laudelor mari, la Sf. Liturghie, Sf. Taine, ierurgii principale (ex. Aghiasma mare); Ectenia mică este o prescurtare a Ecteniei mari; Ectenia pentru catehumeni („Rugaţi-vă cei chemaţi Domnului... Cei credincioşi pentru cei chemaţi să ne rugăm, ca Domnul să-i miluiască pe dânşii...“); Ectenia întreită (stăruitoare) care se rosteşte de obicei după citirile biblice („Să zicem toţi din tot sufletul... Doamne, Atotstăpânitorule, Dumnezeul părinţilor noştri, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte. Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Şie, auzi-ne şi ne miluieşte...“); Ectenia cererilor („... de la Domnul să cerem...“ „Dă, Doamne“). Se mai numeşte σύναψις, ἡ — sinapsis = legătură, unire, pentru că se unesc de obicei mai multe cereri într-o rugăciune; şi εἰρηνικά — eirinika = cu pace, căci conţine mai multe cereri pentru pace (ex. „Cu pace Domnului să ne rugăm“). Ectenia se încheie cu ecfonisul.