— preoţi vedici, care săvârşeau complicatul ritual al cultului lui Brahma şi care şi-au luat numele de la Brahmanas (explicaţii) (vezi şi Brahmanele ), comentariile Vedelor (Brahmanele) comentarii făcute de aceşti preoţi. Brahmanii constituiţi într-o castă sunt cei mai privilegiaţi în rândul celor patru caste ale Brahmanismului. Casta Brahmanilor e formată din reprezentanţii tradiţiilor relioase şi culturale indiene. Ei studiază şi explică Vedele, determină puterea spirituală şi morală asupra celorlalte caste existente şi prevăzute în Legea lui Manu: Kşatuya, Vaişega şi Sudra. Brahmanii au atribuit castelor origine divină, bazându-se pe un imn din Rig-Veda (X, 90), în care se spune că la creaţia lumii, cele patru caste au luat naştere din Puruşa (omul primordial, oferit ca sacrificiu mistic). Brahmanii s-au născut din gura lui Puruşa, războinicii Kşatrya, din braţe, agricultorii Vaişuga, din coapse şi Sudra, din picioare. Datele istorice arată că la stabilirea lor în Punjab (noului Indiei), arienii n-au fost împărţiţi în caste. Diferitele ocupaţii şi diferenţa dintre arieni şi băştinaşi au dus la această situaţie. Întâietatea brahmanilor faţă de celelalte caste s-a realizat în timp şi prin lupte cu casta războinicilor, lupte menţionate în unele tradiţii indiene. Viaţa unui brahman cunoaşte mai multe etape, până a ajunge la aceea de slujitor a lui Brahma şi până la contopirea în Brahma, aspiraţie care constituie etapa finală a vieţii brahmanului. Astfel, la vârsta de şapte ani este adus în casa unui guru (învăţător) unde, după ce primeşte cu solemnitate cingătoarea sfântă, viitorul brahman îşi începe ucenicia. El primeşte învăţătura în schimbul unor servicii domestice. Când termină studiile (care constau în cunoaşterea scrierilor sfinte şi săvârşirea cultului), după o baie fierbinte, cu ceremonial, aduce primul sacrificiu, săvârşind prima slujbă sacră. Acum începe o nouă etapă a vieţii: aceea de familist. Se poate căsători şi are obligaţia de a avea copii, mai ales un fiu, care trebuie să îngrijească mai târziu familia şi să asigure continuitatea cultului particular (domestic). Ca şef al familiei (grihastha), tânărul are de îndeplinit zilnic cinci mari îndatoriri: să ofere lui Brahma o lectură pioasă, să cinstească pe strămoşi aducându-le, în cadrul cultului domestic, apă şi alimente, iar zeilor jertfe arse în focul domestic, dând animalelor hrană şi oamenilor ospitalitate. Această perioadă a vieţii viitorului brahman se sfârşeşte atunci când fiul său a crescut şi poate prelua rolul de „pater familias“, fiind capabil să îndeplinească cele cinci îndatoriri. Viaţa socială se încheie astfel iar brahmanul, care respectă în totul legea, trebuie să se gândească la mântuirea sa personală. El împarte averea la copii şi se retrage singur sau cu soţia, în pădure, ducând cu el şi foc sacru din vatra domestică şi pe care îl va pune în vatra unei colibe unde-şi va duce viaţa în post, rugăciune şi meditaţie, ca un adevărat pustnic (vanaprostha). El va părăsi însă şi această formă de viaţă căreia îi urmează totala renunţare şi desprindere de legăturile pământeşti „şanmyasin“, renunţător, vati, „ascet“). Când părăseşte definitiv familia, nu mai aduce sacrificii şi trăieşte doar meditând asupra adevărului suprem, aşteptând întoarcerea în Brahma prin moarte (Emilian Vasilescu, diac. prof. univ. dr., Istoria Religiilor, Bucureşti, 1982.).