— apărut ca o sectă islamică (vezi islamismul ), în sec. XIX, pornind din Iran, de unde întemeietorul sectei, Baha'u'Ilah, este alungat şi se stabileşte în Turcia, la Adrianopol, apoi la Acra, unde şi moare (1892). El lasă fiului său Abdu'l Baha, ca testament, scrierile sale şi sarcina de a propovădui învăţătura „Noua religie“, Bahai. Această „nouă religie“ se caracterizează prin sincretism religios (vezi sincretism ). Marii profeţi şi întemeietori de religii sunt socotiţi de Bahai ca trimişi ai aceluiaşi Dumnezeu, pentru diferite epoci istorice. Iisus, Fiul lui Dumnezeu este socotit a fi doar un profet între ceilalţi. „Din epocă în epocă, câte un mare Revelator al lui Dumnezeu, — un Krishna, un Zoroastru, un Moise, un Iisus, un Mahomed — apare în Orient, ca un soare spiritual, pentru a lumina inimile întunecate ale oamenilor şi a le trezi sufletele adormite“. Bahaismul se răspândeşte azi în lume sub denumirea de asociaţie religioasă „Bahai“, care are prozeliţi din toate religiile, pretinzând că lasă fiecăruia libertatea de a-şi păstra religia originară, cultul şi credinţele, în care poate să rămână şi să le practice, dar cu condiţia să recunoască drept şef religios pe Babumba „profetul profeţilor“ — Mahomed — (fapte care denotă naşterea bahaismului din islamism). În ţara noastră, bahaismul are peste cinci sute de organizaţii, risipite în toate judeţele ţării (după 1990) sub falsa denumire de „asociaţie religioasă“. Cel mai mare templu Bahai se află în India (Dakar); are forma unui nufăr uriaş, simbol al unicităţii credinţei într-un singur Dumnezeu, toate religiile pornind de la El, ca petalele unui nufăr, din aceeaşi rădăcină, care le uneşte şi le armonizează în spiritul dragostei şi a păcii universale (doctrină pe care o propovăduieşte bahaismul).