— s-a dezvoltat începând din sec. IV. Când a fost condamnată erezia lui Nestorie. Doctrina marială s-a formulat la sinodul al III-lea ecumenic (Efes 431) şi s-a manifestat sub forme multiple: 1. sărbători închinate Maicii Domnului; 2. cântări şi slujbe divine, compuse în cinstea ei; 3. zidiri de biserici cu hramul Sfintei Fecioare; 4. icoane; 5. predici şi omilii; 6. Onomastica. A. Sărbători mari (cu ţinere), socotite între praznicele împărăteşti: Naşterea Maicii Domnului (lat. Nativitas Beatae Mariae Virginis; slv. Rojdestvo Bogorodiţi), numită în popor Sf. Măria Mică (la 8 septembrie); Intrarea în biserică a Maicii Domnului, popular Vovidenia sau Ovidenia (21 noiembrie), în amintirea aducerii la templu a Sf. Fecioare de către părinţii ei Ioachim şi Ana, care, fiind bătrâni şi neavând copii, s-au rugat lui Dumnezeu că, de le va da unul, I-l vor închina Lui; când Maria a împlinit trei ani, a fost adusă la templu, unde era o şcoală de educaţie religioasă pentru copiii pe care părinţii lor îi promiseseră Domnului, chiar înainte de zămislirea lor; aici Maria a rămas până la vârsta de 15 ani, primind o educaţie profund religioasă; Bunavestire popular Blagoveştenia (25 martie), praznic ce aminteşte ziua când Sf. Arhanghel Gavriil, trimis de Dumnezeu, a vestit pe Sf. Fecioară că va naşte pe Mesia (Luca 1, 26-38); apusenii (catolicii) numeau această sărbătoare zămislirea Domnului (Festum Conceptionis Christi); Adormirea Maicii Domnului, numită în popor Uspesnia şi Sfânta Măria Mare (15 august), când se comemorează sfârşitul pământesc al Sf. Fecioare; după tradiţia pioasă, la trei zile de la „adormire“, Sf. Fecioară ar fi fost ridicată cu trupul la cer, ca şi Fiul ei dumnezeiesc; la catolici: Assumptio Beatae Mariae Virginis, adică Ridicarea la cer a Sf. Fecioare Maria. Aceste patru sărbători închinate Maicii Domnului sunt zugrăvite pe catapeteasmă în şirul praznicelor împărăteşti, Sf. Fecioară fiind numită şi „Doamna sau împărăteasa cerului“, cultul ei fiind strâns legat de al Mântuitorului. B. Sărbători mai mici: Soborul sau Adunarea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu (slv. Sobor Prezviaţie Bogorodiţie), adică adunarea de slujbă a credincioşilor în cinstea Fecioarei (26 decembrie), sărbătoare legată de Naşterea Domnului; în vechime era obiceiul ca în această zi să se împartă pâinişoare făcute din făină de grâu numite semidale, ca o cinstire simbolică a lăuziei Maicii Domnului. Alte sărbători (fără ţinere) avem: Acoperământul Maicii Domnului (slv. Pocrov) (1 octombrie), în amintirea unei minuni petrecute în biserica Maicii Domnului din cartierul Vlahernelor (Constantinopol), pe timpul împăratului Leon înţeleptul (886-911), când Sf. Fecioară s-a arătat ca ocrotitoare a creştinilor; grecii ţin această zi ca o sărbătoare naţională la 28 octombrie, când aniversează respingerea atacului italian asupra Greciei din 1940, în al doilea război mondial. Pocrovul se ţine şi la români, mai ales în mănăstiri; în Vinerea Izvorului Tămădurii (în săptămâna I, după Paşti) se pomeneşte, de asemenea, una din minunile Maicii Domnului (se face sfinţirea apei sau agheazmă în biserici, la fântâni). Alte pomeniri ale Maicii Domnului, în calendarul ortodox, mai avem la: 2 iulie, „Punerea cinstitului veşmânt al Maicii Domnului în raclă“ (sinaxar în Mineiul pe iulie); la 31 august, „Punerea brâului Maicii Domnului în raclă“ (sinaxar Minei pe august) şi la 1 sept. (sinaxar Minei pe sept.). C. Alte manifestări ale cultului Sf. Fecioare sunt: Cântări şi rugăciuni, încadrate în slujbele BisericiiOrtodoxe: Bogorodicine (θεοτόκια, τά — Teotokia), la Vecernie şi Utrenie, Axionul, la Liturghie etc; slujbe speciale: Acatistul Buneivestiri (sau al Maicii Domnului); Paraclisul Maicii Domnului, care se oficiază după Prohodul Mântuitorului din Vinerea Mare.