Dicţionar - Sfânta Mănăstire Dervent


Sfânta Mănăstire Dervent » Dicţionar » creştinismul Formularul 3.5% ]
Abonare la
Buletinul Informativ
www.DERVENT.ro

Email:

» Dervent
» Prezentare
» Istoric
» Daruri
» Mănăstirea
» Grup Psaltic
» Album
» Biserica cea Nouă

» ROSTIRI
» Editoriale
» Ortodoxie
» Ecumenism
» Ştiri
» Bioetică
» Istorice
» Poezii
» Hărţi

» Publicaţii

» Rugăciuni
» Liturghia
» Proscomidia
» Rânduiala...
» Acatiste
» Paraclise
» Slujbe
» Alte Rugăciuni

» Cugetări

» Dicţionar

» Proiecte

» Pomelnice

» Felicitări

» Multimedia

» Donaţii
» Formular 3,5%

» Link-uri

» Contact
www.arhiepiscopiatomisului.ro
A
B
C
D
E
F
G
H
I
Î
J
K
L
M
N
O
P
Q
R
S
Ş
T
Ţ
U
V
W
X
Y
Z

creştinismul

— religie universalistă, al cărei izvor se află în Sf. Scriptură, cartea sacră, inspirată de Dumnezeu. Creştinismul este religia mântuirii omului. Istoria acestei religii începe, în Vechiul Testament, cu Cartea Facerii şi se încheie, în Noul Testament, cu venirea Mântuitorului, care S-a jertfit pentru mântuirea omului din robia păcatului. Numele de creştin vine de la Hristos. Vechii scriitori latini Suetoniu, Pliniu cel Tânăr, Iosif Flavius, precum şi Evangheliile apocrife, Acta Pilati şi mărturiile din Talmud, atestă originea creştinismului, realitatea lui istorică, precum şi a întemeietorului, Iisus Hristos. Existenţa istorică a lui Iisus o atestă, în primul rând, scrierile Noului Testament şi apoi nenumărate documente oficiale istorice şi literare ale vremii când a trăit El şi după ce creştinismul a început a se răspândi în imperiul roman. Creştinismul are o dogmă fundamentală, dogma hristologică, Dumnezeul-Om, Iisus Hristos. Credinţa în divinitatea lui Iisus Hristos constituie temelia Bisericii. Sfinţii Apostoli întăresc în scrierile lor această dogmă: „Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră. Cine este cel ce biruieşte lumea dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?“ (I Ioan 5, 4-5); „Cine mărturiseşte că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne întru el şi el în Dumnezeu“ (I Ioan 4, 15). Concepţia despre Dumnezeu diferă în creştinism de celelalte religii monoteiste. El este Dumnezeul iubirii: „Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el“ (I Ioan 4, 16). Dumnezeu a creat lumea din nimic şi în afară de Sine. A creat-o din iubire şi prin aceasta cosmogonia creştină se deosebeşte de celelalte cosmogonii ale altor religii. În creştinism, scopul şi centrul creaţiei este omul: Dumnezeu l-a creat după chipul şi asemănarea Sa. Sufletul omului este o substanţă distinctă de lumea materială şi care, prin virtute şi harul divin, se poate ridica până la asemănarea cu Dumnezeu. Păcatul originar a avut ca urmare căderea omului din starea de har, izolarea de Dumnezeu şi căderea întregii creaţii în această izolare. Creştinismul este religia ridicării omului din această izolare şi a reabilitării lui; este religia mântuirii prin Hristos, Dumnezeu devenit om. Mântuirea este lucrarea iubirii lui Dumnezeu faţă de om dar şi a omului faţă de Dumnezeu: „Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi“ (Ioan, 4, 19). Problema morţii şi a destinului ultim al omului diferă şi ea, în eshatologia creştină, faţă de celelalte religii. Prin jertfa lui Hristos, prin moartea şi Învierea Sa a devenit posibilă învierea omului, transfigurarea Lui şi a întregii lumi; Liturghia ortodoxă are caracter eshatologic, căci în timpul săvârşirii acestei slujbe religioase, fundamentală în creştinism, credincioşii trăiesc prefigurat viaţa veşnică şi comuniunea cu Dumnezeu. Concepţia despre rai şi iad, în creştinism, are o înaltă spiritualitate. Iadul înseamnă suferinţa mare a îndepărtării sufletului de Dumnezeu, a izolării, a înstrăinării de iubirea Lui, iar raiul este tocmai această apropiere de Dumnezeu, este viaţa în Dumnezeu împreună cu toţi ceilalţi. Idealul eshatologiei creştine este această fericire supremă, veşnică. Ea a fost făgăduită de Mântuitorul tuturor acelora care vor crede în El şi-I vor urmaînvăţătura. Spre deosebire de alte religii, ca de ex. budismul sau brahmanismul, la care idealul eshatologic înseamnă inactivitate, contemplare pasivă, izolare, în creştinism, dimpotrivă, se cere activitate, trăire a învăţăturii creştine în mijlocul oamenilor spre a-i lumina şi a-i ajuta pe toţi să se ridice al vrednicia mântuirii şi a dobândirii vieţii veşnice. Fiecare om trebuie să ducă mai întâi cu sine însuşi această luptă, spre a se ridica pe culmile desăvârşirii şi sfinţeniei. Şi pe plan moral, creştinismul este superior, punând accent deosebit pe virtuţile evanghelice: credinţa, nădejdea şi dragostea, şi mai presus de toate dragostea, puterea prin care omul poate rezolva orice problemă a vieţii. Dumnezeu a dat omului propriul său exemplu de iubire, căci chiar după căderea în păcat, nu l-a lăsat pierdut, ci i-a făgăduit un Mântuitor, spre a-l salva din robia păcatului şi a-i deschide drumul spre viaţa veşnică. Morala creştină îndeamnă pe om atât la dobândirea fericirii veşnice, dar şi a celei de pe pământ, învăţându-l să trăiască această viaţă potrivit poruncilor lui Dumnezeu, pe care Biserica le propovăduieşte oamenilor. La temelia moralei creştine stă iubirea de Dumnezeu şi de aproapele: „Toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor“ (Matei 7, 12), poruncă divină, normativă, implicând în ea toate relaţiile dintre oameni: muncă, cinste, dreptate, bunăvoire şi mai ales milă şi dragoste faţă de toţi cei în suferinţă: „Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine... Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut“ (Matei 25,34-40). În capitolul 25 al Evangheliei lui Matei este rezumată eshatologia şi morala creştină, formulată de Mântuitorul însuşi. Elementele cultului creştin (rugăciunea, jertfa, purificarea) nu sunt izolate faţă de celelalte religii, dar se deosebesc de acestea. Rugăciunea, ca centru al cultului divin creştin, se face atât colectiv, cât şi individual. Jertfa a fost făcută o singură dată şi pentru totdeauna, de Mântuitorul care S-a întrupat, a suferit şi a murit vârsându-Şi sângele pe cruce, pentru mântuirea noastră, S-a îngropat şi a înviat, prefigurând viaţa veşnică dată omului, dar purificarea de păcate este o datorie, o obligaţie a fiecărui creştin care crede în Iisus, Fiul lui Dumnezeu şi care vrea să facă voia Sa. Cultul Bisericii creştine are în centrul ei jertfa pe care o săvârşeşte în Sfânta Liturghie, în cadrul slujbelor din sărbători. Această jertfă mistică este Sf. Euharistie, pe care o primesc creştinii. Sărbătorile închinate Sfintei Treimi, Mântuitorului, Sfintei Fecioare şi tuturor celor drepţi intraţi în ceata sfinţilor sunt pentru creştini prilejuri de purificare, de înălţare sufletească, prin participarea la săvârşirea Sfintei Jertfe, pe care o săvârşesc preoţii lui Hristos, în Sfântă Biserica Sa. Creştinul se roagă implorând mila lui Dumnezeu, dar şi mulţumindu-I pentru toate îndurările Lui. Rugăciunea model pe care Iisus însuşi a dat-o ucenicilor este rugăciunea „Tatăl nostru“. Creştinismul este religia păcii, a dragostei şi iertării. Răspândirea lui la toţi oamenii, dar mai ales trăirea lui adevărată înseamnă împărăţia lui Dumnezeu pe pământ.


Site-ul oficial al Arhiepiscopiei Tomisului
Acasă Dervent Rostiri Publicaţii Dicţionar Proiecte Cugetări
Pomelnice Felicitări Multimedia Link-uri Donaţii Regulament Contact