(κλῆρος, ὁ — kliros = cler)

— denumire pentru slujitorii cultului; clerul sau ierarhia bisericească, în Biserica creştină, cuprinde trepte ce diferenţiază pe slujitorii Bisericii, în primul rând după felul în care au fost investiţi adică: prin hirotonie şi prin hirotesie. Cei care primesc Taina hirotoniei (harul Preoţiei) formează clerul superior (diacon, preot, episcop), iar cei care primesc hirotesia formează clerul inferior; aceştia erau instituiţi prin hirotesie (adică sfinţiţi prin punerea mâini lor deasupra capului), binecuvântare pe care o poate face şi preotul, spre deosebire de Taina Preoţiei (hirotonia), pe care numai episcopul are dreptul să o săvârşească. Din treptele clerului inferior au fost socotite trei mai importante (care au rămas până azi): ipodiaconul, psaltul (cântăreţul) şi anagnostul sau citeţul. După nevoile Bisericii, au existat şi alte trepte ale clerului inferior, care în timp însă au dispărut, atribuţiile lor fiind trecute la activitatea treptelor rămase. În afara celor trei trepte amintite şi rămase, din clerul inferior mai făceau parte: diaconiţele, acolutul (acolytul), candilaptul, exorciştii, ostiarii (portarii sau uşierii), mansionarii sau sacristanii (se păstrează în Biserica romano-catolică), lecticarii, groparii.