(ebr. brit-mila)

sau tăierea-împrejur este o operaţie practicată a 8-a zi de la naştere, unui băiat evreu. Această practică are ca semnificaţie introducerea noului născut în rândul credincioşilor mozaici. Originea ei este străveche. Începe de la patriarhul Avraam căruia Dumnezeu i-a cerut circumciziunea sa şi a tuturor membri lor de sex masculin din casa şi din neamul său (Facere 17, 12). Fiul său Isaac (Itzhak) a fost circumscris a 8-a zi de la naştere şi de aceea „brit-mila“ trebuie să aibă loc, la toţi evreii, în această zi, când îşi primesc şi numele lor ebraic. Fetele capătă numele în prima sâmbătă ce urmează naşterii. Circumciziunea („brit-mila“) simbolizează alianţa sau legământul făcut de Dumnezeu cu Avraam şi urmaşii săi, legământ prin sângele circumcisului (Facere 17, 11: „Să vă tăiaţi împrejur şi acesta va fi semnul legământului dintre Mine şi voi“). Şi musulmanii practică circumciziunea, dar la ei se face la împlinirea vârstei de 13 ani, deoarece strămoşul lor, Ismael, alt fiu al lui Avraam (născut din sclava sa, Agar) a fost circumcis la această vârstă — de la Ismael, mahomedanii se mai numesc şi ismaeliţi (Facere 21). Circumciziunea este, la evrei, un rit cu sens profund religios. Conform Legii vechi, şi Mântuitorul a fost circumcis a opta zi de la naştere, când I s-a pus numele de Iisus sau Mântuitor (Luca 2,21). Sărbătoarea cade totdeauna la o săptămână de la Naşterea Domnului, adică în ziua de 1 ianuarie. Numită şi Tăierea-împrejur a Domnului (gr. Ἡ περιτομὴ τοῦ Χριστοῦ — I peritomi tou Hristou; lat. Circumcizio Domini; slv. Obrezenie Gospodne de la a obrezui, a circumcide — în slv. Obrezenie, Obrezanie) — această zi este al doilea praznic împărătesc, după Naşterea Domnului. La început, creştinii posteau în această zi, pentru a se deosebi de păgâni care, în aceeaşi zi sărbătoreau pe Ianus, zeul păcii şi al războiului şi începutul anului nou (Calendae Ianuarii — sărbătoarea Calendelor), care coincidea şi cu sfârşitul sărbătorii Saturnaliilor; în unele părţi se serbau şi Brumaliile în cinstea lui Dionisos (Bachus) zeul vinului, precum şi sărbătoarea numită Vota (în cinstea lui Pan, zeul pădurilor). Aceste sărbători, foarte populare la păgâni, erau însoţite de jocuri şi petreceri zgomotoase şi imorale. Ele au continuat şi după biruinţa creştinismului, deşi au fost dezaprobate de Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Ecoul lor se mai resimte în ospeţele din noaptea Anului Nou sau revelionul. Dispărând păgânismul, au dispărut şi respectivele sărbători păgâne. Atunci creştinii au început a prăznuit tăierea-mprejur a Domnului, încetând postul şi bucurându-se ca şi în celelalte zile de praznice împărăteşti. Pe la sfârşitul sec. IV s-a adăugat şi o altă sărbătoare în această zi, şi anume a Sfântului Vasile, arhiepiscopul Cezareii Capadociei, a cărui Liturghie se săvârşeşte în această zi. Tot acum este şi începutul anului civil (Anul Nou), pe care Biserica l-a admis şi îl consfinţeşte prin slujba religioasă a Tedeumului care se săvârşeşte în toate bisericile, în această zi, după Sf. Liturghie.