Dicţionar - Sfânta Mănăstire Dervent


Sfânta Mănăstire Dervent » Dicţionar » catapeteasma Formularul 3.5% ]
Abonare la
Buletinul Informativ
www.DERVENT.ro

Email:

» Dervent
» Prezentare
» Istoric
» Daruri
» Mănăstirea
» Grup Psaltic
» Album
» Biserica cea Nouă

» ROSTIRI
» Editoriale
» Ortodoxie
» Ecumenism
» Ştiri
» Bioetică
» Istorice
» Poezii
» Hărţi

» Publicaţii

» Rugăciuni
» Liturghia
» Proscomidia
» Rânduiala...
» Acatiste
» Paraclise
» Slujbe
» Alte Rugăciuni

» Cugetări

» Dicţionar

» Proiecte

» Pomelnice

» Felicitări

» Multimedia

» Donaţii
» Formular 3,5%

» Link-uri

» Contact
www.arhiepiscopiatomisului.ro
A
B
C
D
E
F
G
H
I
Î
J
K
L
M
N
O
P
Q
R
S
Ş
T
Ţ
U
V
W
X
Y
Z

catapeteasma

(καταπέτασμα, τό — katapetasma = văl, perdea) sau TÂMPLA (τέμπλον, τό — templon) numită uneori şi ICONOSTAS (εἰκονοστάσιον, τό — ikonostasion, de la εἰκών, ἡ — ikon şi στάσις, ἡ — stasis = susţinător de icoane)
— este denumirea acelui zid sau perete acoperit de icoane (şi făcut din lemn, piatră, marmură, cărămidă sau metal), care desparte cele două părţi (încăperi) principale din interiorul bisericilor ortodoxe, adică altarul şi naosul. Catapeteasma (denumirea greacă) este de origine biblică şi aminteşte de perdeaua care despărţea Sfânta Sfintelor de Sfânta (III Regi 6, 21), atât la Cortul Mărturiei, cât şi la templul iudaic din Ierusalim. Tâmplă este denumire românească şi vine, după unii, de la grec. Templon (loc sfinţit, templu). Prin asociaţie cu tâmplă, parte a feţii omeneşti, se spune în Transilvania şi fruntar, fruntal, de la lat. frontale, deoarece, pentru privitorul din naos, catapeteasma bisericii este ca tâmpla sau fruntea feţei omenesti (Elie Cristea Iconografia, Sibiu, 1905, p. 165); (I. D Ştefănescu Arta veche a Maramureşului 1968, p. 115); iconostas e un termen mai nou, folosit mai ales în occident, cu acest înţeles. În cele mai vechi biserici bizantine, ca şi în cele de tip basilical, altarul era despărţit de naos printr-un grilaj scund, de lemn, metal, piatră, făcut să împiedice intrarea laicilor în altar, şi care se numea cancelii (lat. cancella, gr. κανκέλλα, ἡ — kankela = grilaj). Panourile care îl compuneau erau despărţite prin coloane, legate în partea de sus printr-o grindă orizontală (arhitrivă), din acelaşi material, care era frumos sculptată. Trei spaţii libere, prevăzute în cancelii, permiteau clericilor să intre şi să iasă din altar. Intrarea din mijloc era acoperită cu o perdea, spre a împiedica privirile celor din naos să pătrundă în altar în timpul sfintelor slujbe. Resturi de cancelii se mai păstrează în unele biserici din Apus şi s-au găsit şi în ruinele bisericilor paleocreştine din Dobrogea (la Histria, Calatis, Basarabi ş.a.). În bisericile unde cancelli lipsea, era pusă o perdea; aceasta a rămas până azi în bisericile armene. Cu timpul, deasupra arhitravei s-a pus o cruce, iar pe coloane au fost aşezate medalioane, cu reprezentări în relief ale Mântuitorului, ale Maicii Domnului, ale arhanghelilor, ale apostolilor şi profeţilor, iar la mijloc, într-un mare medalion, Crucea Răstignirii şi monograma împăratului Iustinian (sec. VI). Începând din sec. IX, vechile cancelii încep să se transforme, tinzând spre catapeteasma de azi. Împăratul Vasile Macedoneanul realizează un grilaj despărţitor, prevăzut cu uşi laterale (diaconeşti) şi uşile împărăteşti, iar arhitrava o împodobeşte cu o frumoasă icoană a Mântuitorului. Treptat, icoanele au început să apară pe zidurile care mărgineau cancelii şi apoi pe spaţiile libere dintre coloane. Pe lângă icoanele Mântuitorului şi ale Maicii Domnului, sunt puse icoanele Apostolilor, ale proorocilor şi ale unor sfinţi, iar la mijloc, deasupra uşilor împărăteşti, icoana numită Deisis (δέησις, ἡ — deisis = rugăciune, mijlocire), icoană care va sta la baza întregului conţinut tematic al iconostasului de mai târziu. Din sec. XIV înainte, bisericile ortodoxe şi-au fixat catapeteasma în forma ei de azi (cu trei rânduri de icoane, lăsând să se vadă din naos icoana de pe bolta altarului. Iconostasul are trei uşi, două laterale (diaconeşti sau îngereşti) şi la mijloc o uşă centrală, formată din două părţi care se deschid lateral, numite uşile împărăteşti. Se numesc aşa, pentru că, la Vohodul mare, când se aduc de la proscomidiar Darurile şi se aşează pe Sf. Masă, se închipuie intrarea Domnului Iisus, împăratul cerului şi al pământului (şi pentru că pe aici nu pot intra decât persoanele sfinţite prin hirotonie). Deasupra uşilor împărăteşti se află o perdea de stofă sau mătase (de culoare albă, roşie, galbenă sau albastră, uneori frumos brodată sau pictată), care se numeşte dveră (slv. dveri = uşă) sau perdeaua uşilor împărăteşti. Catolicii nu admit catapeteasma, motivând că prin jertfa Mântuitorului, perdeaua templului a fost sfâşiată. Ortodocşii consideră însă că ea a fost doar sfâşiată nu şi desfiinţată, iar creştinii au înlocuit-o prin catapeteasma altarului.


Site-ul oficial al Arhiepiscopiei Tomisului
Acasă Dervent Rostiri Publicaţii Dicţionar Proiecte Cugetări
Pomelnice Felicitări Multimedia Link-uri Donaţii Regulament Contact